Valeriu Lazăr afirmă că taxa de 9 euro a fost introdusă legal în contractul de concesiune a Aeroportului Chișinău. Ce sfaturi le dă guvernanților ( TV8)

  • 12 Septembrie 2019 13:55
Valeriu Lazăr afirmă că taxa de 9 euro a fost introdusă legal în contractul de concesiune a Aeroportului Chișinău. Ce sfaturi le dă guvernanților ( TV8)

Fostul ministru al Economiei, Valeriu Lazăr, susține că nu există niciun temei pentru a revedea rezultatele concursului organizat în 2013 de autorități pentru concesionarea Aeroportului Internațional Chișinău și critică actuala guvernare că vrea să rezilieze contractul semnat cu „Avia Invest”, scrie TV8.

Valeriu Lazăr afirmă că decizia de a concesiona aeroportul nu s-a luat cu ochii închiși, dar s-a bazat pe o analiză foarte bună. Acesta a  adus la conferința de presă pe care a organizat-o un  „master plan” de dezvoltare a Aeroportului Internațional Chișinău, care a fost elaborat în 2010 de o companie din Germania și „nimeni nu a pus la îndoială competența acestor experți”, a motivat Lazăr.

Ex-ministrul mai spune că taxa de dezvoltare de 9 euro pentru fiecare pasager care pleacă din aeroport a fost inclusă absolut legal în contractul de concesiune semnat cu „Avia Invest” și a motivat că în practica internațională ar exista obligativitatea unei taxe pentru investiții: „Chiar dacă mergeam pe altă formulă în contract această taxă rămânea. Ceea ce pot admit este că suma aceasta s-a acumulat mult mai mult decât cea care era necesară”.

 

Acesta critică autoritățile că se grăbesc să rezilieze contractul semnat cu „Avia Invest”, fără a avea o analiză foarte serioasă și le recomandă să nu meargă doar pe emoții. Lazăr admite că ar putea să apară și litigii internaționale în acest caz.

E dreptul Guvernului să se adreseze în judecată. Nu sunt oracol să zic cu ce se va termina totul. Mi-e greu acum să judec șansele acestui litigiu. Juriștii Agenției Proprietății Publice au alocat mult timp pentru a obține la negocieri ca litigiile să fie soluționate în instanțele naționale. În practică, în astfel de contracte sunt clauze cu privire la arbitrajele internaționale. Am reușit să obținem atunci această clauză. Dar orice judecător onest va numi niște expertize internaționale care să fie credibile. Astea înseamnă realizarea unor audituri. Nu va fi prea repede. Precis va dura ani.  Atât timp cât vor dura litigiile, va avea de suferit aeroportul.  Nu exclud și litigiile internaționale”, a comentat Valeriu Lazăr.

Fostul ministru spune că se cunoaște cu Maia Sandu de mai mult de două decenii și îi recomandă prim-ministrei să nu mai „asculte sfetnicii” în cazul gestionării problemei Aeroportului Internațional Chișinău, ci să fie în continuare principială, coerentă și onestă așa cum a cunoscut-o el acum 20 de ani.

Orice decizie cu privire la soarta aeroportului, acestui important și strategic obiectiv, necesită o abordare responsabilă și profesionistă. Nu sunt avocatul „Avia Invest”, nici al lui Nathaniel Rothschild, dar sunt prea eminente riscurile și o abordare de asta copilărească și naivă riscă să se termine foarte prost”, a atenționat Valeriu Lazăr.

 Sursa:TV8

Tags

Alte Noutati

LIVE: Cadre sonore cu Andrei Mîțu
Meteo Chișinău
22,24
Cer senin
Umiditate:53 %
Vint:4,12 m/s
Wed
16
Thu
8
Fri
8
Sat
9
Sun
8
Arhivă Radio Chișinău