Semnarea Acordului de Asociere dintre Uniunea Europeană și Republica Moldova poate însemna începutul sfârșitului oscilației politicii externe a Moldovei între Vest și Est. Într-adevăr, este un moment istoric care ne va aduce nu doar oportunități economice, dar și instrumente de control asupra instituțiilor statului, transfer de bune practici și politici europene, precum și un monitoring extern, european, mai riguros. Noi ne-am obișnuit să vorbim despre Uniunea Europeană doar în termeni de “valori”, “principii”, “democrație”, fără să le înțelegem sensul. Dar, aprofundarea proceselor de integrare europeană și apropierea de UE presupune și asumarea unor obligații, presupune responsabilitate și acțiune. Unele fără celelalte nu pot să funcționeze.

Atunci când analizăm impactul Acordului de Asociere asupra societății trebuie să avem în vedere următorul fapt: este un document pe care și-l asumă statul Republica Moldova și nu doar câțiva oficiali care au negociat conținutul documentului. Noi doar le-am oferit mandatul, responsabilitatea trebuie să fie împărțită. Așadar, Acordul de Asociere și Acordul de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător, care îl însoțește, se referă la fiecare cetățean al Republicii Moldova și nu doar la instituțiile statului. Din păcate acest lucru nu a fost încă înțeles. Cauza: comunicarea deficitară între reprezentanții cetățenilor și înșiși cetățeni.

Ce va urma după semnarea Acordului de Asociere? Confuzie. Multă confuzie. Majoritatea dintre noi nu suntem pregătiți pentru acest moment. Mă refer la cei care au ales să rămână în Republica Moldova din proprie voință sau fortați de împrejurări. Avem o Coaliție pro-europeană la guvernare și am avut o Alianță pentru Integrare Europeană. Ambele și-au concentrat atenția pe două linii de acțiune: 1. cum să rămânem partenerii Europei? 2. cum să rămânem la guvernare? Și în toată această perioadă cetățeanul simplu, cel cu drept de vot, a resimțit mai puțin efectele pozitive ale primei linii de acțiune, pentru că ea a rămas în umbra celei de-a doua. Ne-am evidențiat prin lupte politice interne, care au provocat crize și au pus în gardă partenerii externi. Practic, i-am obligat pe oficialii europeni să ia în calcul necesitatea restabilirii dialogului cu Partidul Comuniștilor din Republica Moldova, care au șanse reale ca la alegerile următoare să nu își micșoreze numărul de mandate legislative, adică să țină în șah-mat o țară întreagă în ceea ce privește politica externă și calitatea reformelor economice.

Consecințe asupra situației politice. Posibile presiuni și provocări din partea celor care sunt împotriva UE

Cele mai mari temeri ale partenerilor Republicii Moldova sunt legate de posibilitatea devierii politicii externe de la parcursul european. Un astfel de scenariu ar putea pune sub semnul întrebării nu doar continuitatea reformelor și a proceselor de democratizare, cât mai ales stabilitatea socială a țării. Pentru mai multe forțe politice alternativă în acest sens ar putea fi Uniunea Eurasiatică – proiect propus de Vladimir Putin în anul 2011, încă inexistent, dar care poate să aducă pentru anumite partide politice de la Chișinău câteva voturi în plus la alegerile legislative programate pentru toamna anului curent. Majoritatea celor care promovează acest proiect în Republica Moldova sunt reprezentanți ai forțelor politice de centru-stânga, dar nu acesta este aspectul asupra căruia doresc să atrag atenția. Unele dintre aceste forțe politice deja au făcut modificări în platformele lor electorale și la alegerile din toamna anului curent vor miza foarte mult pe nostalgia pentru vremuri demult apuse, mai exact pe sintagma “Cât de bine mai era pe vremea Soiuzului (URSS)!” Și dacă vom analiza mai bine care este profilul alegătorilor din țara noastră, atunci trebuie să recunoaștem că temerile nu sunt neîntemeiate. Și atunci, dacă noi nu putem discuta cu comuniștii, vor trebui să o facă europenii.

Ce facem cu Tiraspolul?

Acum jumatate de an, în cadrul unei vizite de studiu la Moscova, eram întrebată de ce nu au fost autoritățile nerecunoscute de la Tiraspol invitate să ia parte la negocierile Acordului de Asociere și a DCFTA-ului? Nu puteam să le răspund că sugestia de a nu participa era facută chiar de Moscova. Cu toții știm de cine ascultă Șevciuc și Ștanski. Le-am răspuns simplu că cei de la Tiraspol au refuzat să participe la aceste procese, considerând că ele sunt contradictorii intereselor economice și politice ale regiunii. În aceste condiții și mai ales reieșind din faptul că Republica Moldova este stat independent, suveran și unitar (discursul oficial al Moscovei nu contrazice conținutul Constituției noastre încă), autoritățile de la Chișinău au negociat pentru toată țara. Nu poți să renunți la o parte din teritoriu doar pentru că cineva de la Tiraspol a decis pentru el că ar fi util pentru buzunarul său să își facă ”respublică”.

Atitudinea liderilor nerecunoscuți de la Tiraspol față de prevederile Acordului de Asociere și DCFTA reiese și din următoarele: în primul rând au trimis să participle la negocieri un tânăr neexperimentat, iar în al doilea rând există declarații venite din partea autorităților nerecunoscute prin care aceștia susțin că politica externă a Transnistriei trebuie să fie orientată către aceleași procese de integrare regională eurasiatică de care am amintit mai sus. Și nimeni nu atrage atenția asupra faptului că în Concepția de Politică Externă elaborată de către autoritățile nerecunoscute de la Tiraspol este menționat faptul că este necesar a fi intensficat dialogul cu parteneri precum SUA și statele europene, implicit și cu Uniunea Europeană. Care e strategia Tiraspolului în acest sens dacă ignoră orice semnal din partea Bruxelles-ului de a participa la platforme de dialog?

Care e următorul pas dupa semnare și ratificare?

Comunicarea. Acesta ar fi trebuit să fie următorul pas după stabilirea drept prioritate a politicii externe apropierea de Uniunea Europeană și demararea negocierilor pentru parafarea și semnarea Acordului de Asociere. Nu trebuia să așteptăm să semnăm și abia mai apoi să comunicăm populației care ne sunt îndatoririle și sarcinile. Acum nu avem altă soluție decât să comunicăm și să acționăm în același timp. Sper să facem față acestei provocări, altfel partenerii noștri europeni vor trebui și ei să facă două lucruri în același timp: să-și apere investițiile și să discute cu forțe politicie orientate spre procese de integrare eurasiatică… .