USB și PL s-au prezentat astăzi la discuțiile lansate de AUR

  • 12 Mai 2021 16:52
USB și PL s-au prezentat astăzi la discuțiile lansate de AUR

Uniunea Salvați Basarabia (USB) și Partidul Liberal (PL) sunt primele formațiuni care au dat curs astăzi invitației la dialog lansate de Alianța pentru Unirea Românilor (AUR). Întâlnirea a avut loc la sediul Uniunii Scriitorilor din Moldova, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă remis de AUR.

Potrivit președintelui AUR, Vlad Bilețchi, discuțiile cu cele două partide au fost constructive, existând o bază de dialog, iar fiecare parte și-a exprimat punctul de vedere. „Ne bucurăm că a existat această ocazie și sperăm sincer ca în zilele următoare să ajungem la un consens”, a declarat Vlad Bilețchi.

Potrivit AUR, în zilele următoare vor fi organizate întrevederi cu partidele de la Chișinău în vederea formării unui front comun la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie.

Întâlnirea a fost mediată și de către Daniel Gheorghe Rusu, viceliderul AUR, parlamentar în România. „AUR a venit aici să unească oamenii, nu să îi dezbine. Toți au venit să dezbată, partidele actuale vor să îi țină pe moldoveni dezbinați. Am văzut lucruri bune, există dialog, există o speranță. Trebuie fiecare să renunțe la orgolii, acestea nu sunt bune”, a declarat acesta.

Potrivit AUR, forțele politice urmează să dezbată în partid cele discutate la întrevederea de astăzi.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colecția de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
10,52
Cer acoperit de nori
Umiditate:95 %
Vint:3,6 m/s
Thu
16
Fri
10
Sat
13
Sun
15
Mon
15
Arhivă Radio Chișinău