USAID oferă asistență fermierilor din Republica Moldova la implementarea standardelor internaționale
-
11 Ianuarie 12:30
Proiectul Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID), Competitivitate și Reziliență Rurală (PCRR), lansează un apel pentru solicitări de asistență tehnică (servicii de consultanță și instruire) pentru susținerea implementării cerințelor standardelor internaționale, care contribuie la facilitarea exporturilor de produse horticole în stare proaspătă, transmite MOLDPRES.
Apelul a fost lansat pe 10 ianuarie și se va încheia pe 31 ianuarie curent. Urmare acestui apel, vor fi selectați 25 producători sau grupuri de producători agricoli care vor beneficia de asistență.
„PCRR va acoperi costurile serviciilor de instruire și consultanță privind implementarea cerințelor standardelor internaționale, iar solicitanții selectați vor acoperi costurile serviciilor de audit și certificare”, indică USAID.
Proiectul USAID Competitivitate și Reziliență Rurală oferă asistență producătorilor și exportatorilor de produse horticole la implementarea standardelor internaționale GLOBALG.A.P., GRASP, SMETA, IFS etc.