Ursula von der Leyen promite acțiuni în privința climei, egalitate de gen, taxarea giganților IT și un nou pact privind migrația
-
16 Iulie 2019 12:12
Ursula von der Leyen a promis marți, în Parlamentul European, stabilirea unor obiective mai ambițioase în privința acțiunii climatice din partea Comisiei Europene, dacă va fi votată președinte al viitorului executiv comunitar, transmite DPA, potrivit Agerpres.
Provocarea noastră cea mai urgentă este să păstrăm planeta sănătoasă', a declarat Ursula von der Leyen în fața eurodeputaților, înaintea votului pe care aceștia îl vor da în cursul serii.
Ea a afirmat că, în primele 100 de zile de mandat ca președinte al executivului comunitar, va propune o legislație prin care Europa să devină 'primul continent al lumii neutru din punct de vedere al emisiilor la orizontul lui 2050'.
Candidata germană a mai spus că, pe tot parcursul vieții, a fost ghidată de 'convingeri europene', ca mamă și ca om politic.
'Vrem multilateralism. Vrem comerț corect. Apărăm ordinea bazată de reguli. Pentru că știm că este mai bine pentru noi toți', a arătat ea în discursul din Parlamentul European.
Totodată, Ursula von der Leyen s-a angajat că viitoarea Comisie va fi formată dintr-un număr egal de femei și de bărbați. De la constituirea executivului european în 1958, doar 35 din cei 183 de comisari au fost femei, a amintit von der Leyen. 'Reprezentăm jumătate din populația noastră. Vrem partea noastră corectă', a insistat ea.
Cu același prilej, von der Leyen s-a angajat să ia măsuri împotriva violenței asupra femeilor, pe care nu o consideră 'o problemă a femeilor', candidata la președinția Comisiei promițând să o includă în lista infracțiunilor specificate în Tratatul UE.
'Dacă închidem decalajele dintre noi, vom deveni mai puternici ca uniune', a subliniat ea.
În același discurs, Ursula von der Leyen a considerat inacceptabil faptul că giganții din domeniul tehnologic plătesc taxe foarte scăzute 'pentru că profită de sistem'.
'Când giganți tehnologici fac profituri uriașe în Europa, este un lucru bun', pentru că Uniunea Europeană este o piață deschisă, a spus ea.
'Dar dacă ei fac aceste profituri beneficiind de pe urma sistemului nostru de educație, a lucrătorilor noștri calificați, a infrastructurii noastre și a serviciilor noastre sociale (...), nu este acceptabil faptul că ei nu plătesc aproape deloc taxe', a punctat von der Leyen.
Pe de altă parte, ea a promis un 'nou pact' cu privire la migrație și relansarea eforturilor de reformare a sistemului de azil în Uniunea Europeană, subliniind că este nevoie de 'empatie și acțiune decisă'.
Marea Mediterană a devenit 'una dintre frontierele cele mai mortale din lume', a spus candidata germană, amintind 'datoria de a salva vieți' pe mare.
'UE are nevoie de frontiere umane', a insistat Ursula von der Leyen, menționând totodată că UE trebuie să reducă migrația ilegală și să găsească un 'nou mod' de a distribui solicitanți de azil între statele comunitare.
Ea consideră de asemenea crucială întărirea securității frontierelor UE și a pazei de coastă, care va trebui să numere 10.000 de membri cel târziu în 2024, 'mult mai devreme' decât era prevăzut.
Referitor la Brexit, Ursula von der Leyen s-a declarat 'pregătită' pentru o nouă amânare a acestuia față de data stabilită, 31 octombrie.
'Sunt pregătită pentru o nouă extindere a datei de retragere (a Marii Britanii), dacă va fi necesar mai mult timp dintr-un motiv întemeiat', a indicat ea, o declarație primită cu huiduieli de eurodeputații britanici pro-Brexit.
Discursul de marți a fost pledoaria finală prin care Ursula von der Leyen a încercat să-i convingă pe europarlamentarii să-i acorde votul în plenul Parlamentului European.
Pentru a-i succeda luxemburghezului Jean-Claude Juncker, Ursula von der Leyen, o apropiată a cancelarului Angela Merkel, trebuie să obțină o majoritate absolută în Parlamentul European, adică cel puțin 374 de voturi.