Urgență de mediu în capitala Mexicului după ce calitatea aerului a fost afectată de incendii de vegetație

  • 15 Mai 2019 11:17
Urgență de mediu în capitala Mexicului după ce calitatea aerului a fost afectată de incendii de vegetație

Autoritățile din Mexic au declarat marți stare de urgență privind situația gravă a mediului din zona metropolitană a Ciudad de Mexico după ce fumul rezultat de la incendiile de vegetație din apropierea capitalei a condus la creșterea nivelului de poluare până la valori potențial dăunătoare sănătății umane, relatează Reuters,preluat de Agerpres.

Autoritățile din domeniul mediului au recomandat populației din Ciudad de Mexico, unul dintre cele mai populate megalopolisuri, să evite activitățile în aer liber și să rămână în interior, cu ferestrele și ușile închise, iar persoanele sensibile, precum vârstnicii și cele bolnave, au fost sfătuite să nu iasă din casă.

Comisia de Mediu din Ciudad de Mexico a fost nevoită să acționeze după ce vizibilitatea din oraș a început să scadă săptămâna trecută din cauza cenușii și a fumului prezente în aer.

Vremea secetoasă a jucat un rol important în declanșarea mai multor incendii în jurul metropolei, iar autoritățile fac eforturi să le controleze.

Concentrația de particule fine din atmosferă, cunoscute sub denumirea PM2,5, a ajuns la 158 micrograme pe metru cub de aer, valoare consemnată la stația de măsurare din Nezahualcoyotl.

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) recomandă o limită zilnică de 25 de micrograme pe metru cub. Mediile anuale care depășesc această valoare sunt asociate cu o creștere pe termen lung a riscului de deces prematur.

Cea mai poluată capitală din lume este New Delhi, cu o concentrație medie anuală de particule fine de 113,5.

Autoritatea de mediu a solicitat de asemenea locuitorilor și persoanelor juridice să contribuie la reducerea emisiilor nocive prin adoptarea unor măsuri precum utilizarea mai rară a autovehiculelor. 

Sursa:Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
14,96
Cer senin
Umiditate:87 %
Vint:2,06 m/s
Fri
11
Sat
12
Sun
14
Mon
15
Tue
15
Arhivă Radio Chișinău