UPDATE Israel | Două persoane au decedat la spital după atacul de la Ierusalim

  • 09 Octombrie 2016 20:50
UPDATE Israel | Două persoane au decedat la spital după atacul de la Ierusalim

Două dintre persoanele rănite duminică, 9 octombrie, dimineața de un atacator palestinian în Ierusalimul de Est au decedat la spitalul Hadassah unde fuseseră aduse în stare critică, a anunțat purtătorul de cuvânt al instituției, transmit AFP și Reuters.

Persoanele decedate sunt un polițist și o trecătoare.

Potrivit unui nou bilanț al serviciilor de urgență, alte cinci persoane au fost rănite mai puțin grav, trei dintre ele prin împușcare și celelalte două atunci când mașina în care se aflau a fost lovită de vehiculul atacatorului.

Agresorul a deschis focul într-o stație de tramvai în Ierusalimul de Est, fiind apoi urmărit și ucis de poliție.

Poliția l-a identificat pe atacator drept un palestinian de 39 de ani din Ierusalimul de Est.

Violențele produse de la începutul lui octombrie 2015 în Teritoriile palestiniene, Israel și la Ierusalim au costat viețile a 232 de palestinieni, 34 de israelieni, doi americani, unui eritrean și unui sudanez, potrivit unui bilanț alcătuit de AFP.

Majoritatea palestinienilor uciși sunt autori sau autori prezumtivi de atacuri, comise adesea individual și cu arme rudimentare.

Autoritățile israeliene se tem de o nouă reizbucnire a violențelor în luna octombrie, cu ocazia sărbătorilor evreiești de Yom Kippur și Sucot, informează AGERPRES.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ascultă&Călătorește cu Andrei Mîțu
Meteo Chișinău
15,24
Cer senin
Umiditate:36 %
Vint:6,17 m/s
Sun
9
Mon
9
Tue
10
Wed
16
Thu
17
Arhivă Radio Chișinău