UPDATE Fotbal: Blatter și Platini, suspendați provizoriu 90 de zile
-
08 Octombrie 2015 15:09
Joseph Blatter, președintele FIFA, și Michel Platini, președintele UEFA, au fost suspendați provizoriu timp de 90 de zile, a anunțat Comisia de Etică a forului fotbalistic mondial, citată de AFP.
De asemenea, Comisia de Etică l-a suspendat timp de 90 de zile pe fostul secretar general al FIFA, Jerome Valcke. Acesta a fost îndepărtat luna trecută de la conducerea instanței fotbalului mondial.
Comisia l-a suspendat timp de șase ani pe fostul vicepreședinte al FIFA, sud-coreeanul Chung Mong-joon, care de asemenea va trebui să plătească o amendă de 100.000 de franci elvețieni.
'Motivele acestor decizii sunt investigațiile realizate de camera de investigație a comisiei de etică', precizează un comunicat al acestei comisii, citat de presa internațională.
În cazul lui Blatter, Platini și Valcke, ar putea fi dictată ulterior o suspendare suplimentară de cel mult 45 de zile. Aceste suspendări intră imediat în vigoare.
'În perioadele menționate, personalitățile citate vor fi suspendate din orice activitate legată de fotbal, atât pe plan național, cât și internațional', potrivit comunicatului.
Rămâne de văzut cine sunt cei care îi vor înlocui temporar pe Sepp Blatter și Michel Platini la conducerea instanțelor respective.
Președintele demisionar al FIFA, Joseph Blatter, face obiectul unei proceduri penale elvețiene, pentru faptul că i-a plătit 2 milioane de franci elvețieni (1,8 milioane euro) lui Michel Platini, care a activat o perioadă în calitate de consilier al său. Șeful FIFA este acuzat totodată că a vândut mult sub prețul pieței drepturile TV pentru Mondialele din 2010 și 2014 Federației din Caraibe, în 2005.
Potrivit justiției elvețiene, Platini are un statut între cel de martor și cel de acuzat.
Lui Chung i se reproșează că a încercat favorizarea țării sale în procesul de candidatură la organizarea Cupei Mondiale din 2022, atribuită în cele din urmă Qatarului.
Congresul la care va fi ales succesorul lui Blatter este programat pe 26 februarie.