Unul dintre cele mai mari carnavaluri, anulat din cauza unei amenințări teroriste
-
15 Februarie 2015 17:09
Orașul Braunschweig din nordul Germaniei a anulat un carnaval prevăzut să se desfășoare duminică, din cauza 'unei amenințări specifice de atac islamist', a anunțat poliția, informează Agerpress.
Defilarea, care era prevăzută să înceapă la ora 11.20 GMT, a fost anulată în urma unor informații secrete furnizate 'de surse demne de încredere din cadrul securității', se arată într-un comunicat al poliției.
'Poliția le-a cerut tuturor vizitatorilor să nu se deplaseze pe traseul unde era prevăzută parada sau să nu se ducă deloc la Braunschweig', se arată în comunicat.
Într-o declarație pentru postul de televiziune german NDR, unul dintre șefii poliției, Michael Pientka, a indicat că nu există nicio legătură între decizia de anulare a carnavalului și atacurile teroriste care au avut loc sâmbătă la Copenhaga și care s-au soldat cu doi morți și cinci răniți, la o lună de la atentatele islamiste sângeroase de la Paris care au făcut 17 morți.
Potrivit organizatorilor, festivitățile de la Braunschweig, care au loc în fiecare an, reprezintă cea mai importantă defilare din nordul Germaniei în timpul tradiționalului sezon al carnavalurilor din luna februarie, eveniment la care erau așteptați 250.000 de vizitatori. Decizia de anulare a evenimentului a fost luată de primarul orașului, Ulrich Markurth, și de organizatori.A