Universități din Cahul și Galați, cooperare în domeniul sănătății studenților și angajaților
-
05 Martie 2021 19:45
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați și Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul au lansat un proiect de cooperare, cu scopul de a îmbunătăți starea de sănătate a 630 de studenți și angajați ai celor două instituții prin activități de formare, conștientizare și dotare în vederea acordării primului ajutor, transmite infoprut.ro.
Potrivit sursei citate, acțiunile din proiectul „Proactive Health without Borders” vor crea condițiile ca, în cazuri de urgență, toți membrii grupului țintă să aibă acces la servicii medicale de prim ajutor, cu efecte benefice în condiții de risc vital. Pentru crearea acestui pachet de servicii, vor fi pregătite persoane care vor realiza intervențiile de prim ajutor, precum și o rețea de membri atât din rândurile studenților, cât și a angajaților celor două universități.
De asemenea, vor fi oferite 80 de truse de prim ajutor care conțin defibrilatoare pentru a fi instalate în clădirile care deservesc activitățile de predare și campusurile studențești.
Evenimentul de lansare a proiectului a avut loc la Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul, unde au participat rectorul universității din Cahul, Sergiu Cornea, rectorul universității din Galați, Lucian Puiu Georgescu, PS Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, precum și Consulul General al României la Cahul, Anca Corfu, primarul orașului Cahul și alți invitați.
Proiectul se desfășoară pe parcursul a 14 luni și este finanțat în cadrul programului operațional comun România-Republica Moldova 2014-2020 prin intermediul instrumentului european de vecinătate.