Universitatea Tehnică a modernizat zece laboratoare cu ajutorul UE

  • 19 Iulie 2021 20:06
Universitatea Tehnică a modernizat zece laboratoare cu ajutorul UE

Universitatea Tehnică din Moldova (UTM) a beneficiat de finanțare în valoare de două milioane de euro, mijloace investite în modernizarea a zece laboratoare din cadrul instituției. Banii au fost oferiți de Uniunea Europeană, prin intermediul Băncii Europene de Investiții (BEI), în cadrul proiectului Livada Moldovei, care susține educația și cercetarea în domeniul horticol, transmite MOLDPRES.

În prezent, studenții Facultății Tehnologia Alimentelor și Facultății Inginerie Mecanică, Industrială și Transporturi au la dispoziție echipamente care le oferă un cadru optim pentru studiere, dezvoltarea aptitudinilor în timpul cursurilor practice, precum și cercetare de profil, scrie sursa citată.

„Este un beneficiu pentru studenți, pentru cadrele didactice, pentru cercetătorii noștri, în general pentru industrie. Aceste echipamente permit studenților valorificarea lor și îmbunătățirea studiilor, facilitează colaborarea cu mediul de afaceri prin diferite proiecte comune etc.”, a estimat Vladislav Reșitca, prorector UTM.

Prin intermediul finanțării puse la dispoziție de către Banca Europeană de Investiții, a fost procurat mobilier pentru cinci laboratoare, articole din sticlă, precum și echipamente și reactivi chimici pentru șase laboratoare. O parte din cele două milioane de euro a fost destinată izolației termice, prin schimbarea ferestrelor Facultății Tehnologia Alimentelor. Totodată, a fost reparat amfiteatrul aceleiași facultăți.

„Investițiile în infrastructură, laboratoare și utilaje moderne sunt extrem de importante pentru a forma specialiști buni, care să implementeze tehnologii noi și să contribuie la dezvoltarea sectorului horticol. Este, de fapt, o investiție în viitorul acestui domeniu”, a declarat Alberto Carlei, șeful oficiului BEI în Republica Moldova.

Până în prezent, în cadrul proiectului Livada Moldovei al Băncii Europene de Investiții, 10 instituții de învățământ care pregătesc specialiști în domeniul horticol au beneficiat de finanțări de circa 11,4 milioane de euro.

Proiectul Livada Moldovei este o linie de credit în valoare de 120 de milioane de euro, destinată investițiilor întreprinderilor mici și mijlocii din sectorul horticol. 10% din această sumă, adică 12 milioane de euro, sunt prevăzute pentru investiții publice ale Guvernului Republicii Moldova în educație și cercetare pentru dezvoltarea și fortificarea sectorului horticol. Contractul de finanțare dintre BEI și Guvern a fost semnat în iulie 2014, iar proiectul a fost lansat oficial în iulie 2016.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colecția de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
-3,93
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:1,54 m/s
Thu
4
Fri
6
Sat
5
Sun
3
Mon
2
Arhivă Radio Chișinău