Uniunea Europeană rămâne principala destinație a exporturilor moldovenești

  • 16 Februarie 14:07
Uniunea Europeană rămâne principala destinație a exporturilor moldovenești

Uniunea Europeană rămâne principala piață de desfacere pentru mărfurile și produsele moldovenești. Potrivit Biroului Național de Statistică, în 2023, valoarea exporturilor în țările UE a constituit peste 2,6 miliarde de dolari, cu 4,6 la sută mai mult comparativ cu anul precedent. La polul opus, exporturile de mărfuri în CSI sunt în scădere. Pe parcursul anului 2023, volumul livrat în aceste țări a fost de puțin peste 890 de milioane de dolari, adică cu 14% mai puțin decât în 2022.

Principale destinații de export pentru produsele și mărfurile moldovenești sunt România, Ucraina, Italia și Germania. De exemplu, din volumul total de exporturi, în România au ajuns peste 35 la sută. Pe locul doi, cu o pondere de aproape 15 la sută este Ucraina. Totodată, din volumul total peste 6,4 % din exporturi au fost făcute în Italia, iar 5,5 la sută în Germania. La polul opus, pe ultimele locuri se situează Federația Rusă, SUA, Spania și Grecia, unde ponderea oscilează între 1 și puțin peste 3 la sută, scrie Moldova1.

Statistica oficială mai arată că în 2023, Republica Moldova a livrat mai multe mașini și aparate electrice, comparativ cu 2022. Ponderea acestora din volumul total de exporturi a constituit 15,4 la sută. Cota cerealelor și preparatelor pe bază de cereale constituie aproape 11 la sută. Iar exporturile de petrol și produse petroliere a atins nivelul de aproape 10%. Aproximativ aceeași cotă revine și livrărilor de fructe și legume peste hotare. În schimb s-au redus exporturile de grăsimi și uleiuri vegetale, semințe și fructe oleaginoase, dar și de îmbrăcăminte, încălțăminte și accesorii.

Datele mai arată că transportul rutier rămâne a fi cel mai utilizat, cu ajutorul căruia aproape 80 la sută din produsele moldovenești ajung peste hotare. Pe cale maritimă transportăm 13,5% din mărfuri. Iar cel mai puțin utilizat estre transportul feroviar și cel aerian.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
15,52
Cer senin
Umiditate:42 %
Vint:5,14 m/s
Sun
14
Mon
16
Tue
18
Wed
12
Thu
10
Arhivă Radio Chișinău