Unionistul Vlad Bilețchi a fost amendat în urma incidentelor care au avut loc la Marșul Centenar

  • 13 Decembrie 2018 09:54
Unionistul Vlad Bilețchi a fost amendat în urma incidentelor care au avut loc la Marșul Centenar

Președintele Asociației „UNIREA-ODIP”, Vlad Bilețchi, a fost amendat pentru că ar fi blocat intenționat strada la Marșul Centenar, care a avut loc pe 1 septembrie, la Chișinău. Unionistul spune că va contesta amenda, de 1500 de lei, la Curtea de Apel.

„Ne pare rău că aspectul cel mai important, și anume violența la care am fost supuși de polițiști, nu a fost luat în considerație de oamenii legii. Iar apelul fals la 112 nu este cercetat nici până în prezent. Vom contesta amenda. Luptăm în continuare pentru dreptate”, a declarat liderul unionist, Vlad Bilețchi, potrivit unui comunicat al „UNIREA-ODIP”.

La rândul său, avocatul Asociației, Vlad Vlaicu a menționat că este suprinzător faptul că toți martorii din dosar sunt polițiști și susțin că a fost blocat traseul Chișinău-Strășeni. „Cu toate acestea, din imagini se vede că strada nu a fost blocată, iar mașinile circulau liber”, a  afirmat Vlad Vlaicu. 

Amintim că în timpul Marșului Centenarului care a avut loc la 1 septembrie, liderii unioniști au fost anunțați că autocarele care transportau participanți la eveniment și materiale dedicate unirii au fost blocate de forțele de ordine. Astfel, organizatorii Marșului și mai multe persoane care se aflau în PMAN au plecat spre Bariera Sculeni pentru a opri deplasarea autocarelor reținute de polițiști. După ce mai mulți lideri unioniști, inclusiv deputatul român, Constantin Codreanu, s-au așezat în fața autocarelor, polițiștii i-au agresat pe aceștia, forțându-i să plece de pe carosabil. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
8,85
Ceață
Umiditate:99 %
Vint:0 m/s
Wed
14
Thu
16
Fri
12
Sat
13
Sun
15
Arhivă Radio Chișinău