Unele facturi din luna ianuarie pot fi mai mari. ANRE explică motivele

  • 10 Februarie 13:14
Unele facturi din luna ianuarie pot fi mai mari. ANRE explică motivele

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) vine cu clarificări în contextul apariției în spațiul public a unor imagini și mesaje referitoare la facturi ridicate la gaze naturale, energie electrică și energie termică, subliniind că valoarea totală de plată nu este determinată exclusiv de prețul reglementat.

Potrivit ANRE, costul final afișat pe factură este influențat de mai mulți factori cumulativi. Printre aceștia se numără eventualele datorii acumulate din perioadele anterioare, care sunt indicate distinct pe factură, precum și creșterea consumului de energie cauzată de temperaturile semnificativ mai scăzute înregistrate în luna ianuarie.

De asemenea, nivelul consumului diferă în funcție de specificul fiecărui consumator, inclusiv suprafața locuinței, performanța energetică a acesteia și echipamentele utilizate, informații ce pot fi verificate în istoricul de consum.

ANRE atrage atenția că, în ultima perioadă, în mediul online sunt distribuite frecvent imagini ale unor facturi cu valori mari, fără a fi prezentat contextul complet. În multe cazuri, sunt afișate doar sumele finale de plată, nu documentele integrale, iar unele imagini conțin elemente neautentice, care nu reflectă situația reală.

Instituția menționează că aceste postări sunt adesea însoțite de mesaje cu tentă socială sau politică negativă și provin, de regulă, de la utilizatori anonimi sau fără identitate clară, având scopul de a dezinforma și de a crea panică în rândul consumatorilor.

Pentru evitarea interpretărilor eronate, ANRE recomandă consumatorilor să verifice structura completă a facturii, să consulte istoricul de consum, să solicite explicații direct de la furnizor și să apeleze Linia de informare ANRE (0800 100 08) pentru consultanță specializată.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnal București
Meteo Chișinău
17,74
Nori împrăștiați
Umiditate:83 %
Vint:1,58 m/s
Wed
22
Thu
23
Fri
22
Sat
18
Sun
18
Arhivă Radio Chișinău