Un turist a căzut în craterul unuia dintre cei mai activi vulcani din lume
-
03 Mai 2019 18:10
Un bărbat a supraviețuit în mod miraculos unei căderi de peste 20 de metri într-unul dintre cei mai activi vulcani din lume. Turistul a căzut în craterul vulcanului miercuri, după ce a trecut de barierele de securitate instalate în Parcul Național al Vucanilor din Hawaii, scrie The New York Times, preluat de Digi24.
Bărbatul, a cărui identitate nu a fost făcută publică, a încercat să aibă o priveliște mai clară în interiorul vulcanului, moment în care s-a dezechilibrat și a căzut în craterul vulcanului Kilauea, de la o înălțime de 21 de metri. Kilauea este unul dintre cei mai activi vulcani din lume, iar erupția sa de anul trecut a distrus peste 700 de case de pe insula Hawaii.
Vulcanul nu erupe în prezent, dar amenințarea sa este cotată de Geological Survey ca fiind „foarte mare”. „Turiștii nu ar trebui niciodată să treacă de barierele de securitate, mai ales în jurul prăpastiilor periculoase și destabilizate. Trecerea acestor bariere poate avea drept consecință rănirea gravă sau chiar moartea”, a declarat John Broward, șeful paznicilor din Parcul din Hawaii.
Bărbatul a căzut în craterul vulcanului miercuri, în jurul orei 18:30, însă paznicii și echipajele de salvare l-au găsit abia după aproape 3 ore de căutări, zăcând pe marginea unei stânci înguste din crater.
Turistul s-a ales cu răni grave. El a fost scos din vulcan cu ajutorul unei frânghii, o operațiune extrem de complicată și riscantă pentru echipajele de salvare. În octombrie 2017, un bărbat a murit în același loc, după ce a căzut în vulcan.
Potrivit Geological Survey, vulcanul Kilauea, considerată de hawaieni reședința zeiței Pele, are o „activitate eruptivă” constantă încă din ianuarie 1983. Erupția de anul trecut a fost una dintre cele mai devastatoare din istoria recentă. Vulcanul a împroșcat cu suficientă lavă cât să umple 320.000 de piscine olimpice, iar erupția a declanșat un cutremure în lanț, cel mai mare având o magnitudine de 6,9.
Sursa:Digi24