Un studiu privind bullying-ul la școală, realizat în premieră în R.Moldova, arată un număr îngrijorător de elevi afectați
-
25 Februarie 2020 16:25
Un studiul privind fenomenul bullying-ului in rândul adolescenților din Republica Moldova a fost realizat de către Centrul de Consultanță Sociopolis cu suportul UNICEF Moldova în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării în 2019.
Potrivit studiului bullying-ul în rândul adolescenților, realizat în premieră în R.Moldova, marea majoritate (86,8%) din totalul elevilor claselor a 6–12 din Republica Moldova sunt afectați de bullying, unii fiind victime, iar alții - agresori sau martori. Cei mai mulți elevi – peste două treimi (75,6%) sunt martori ai bullying-ului. Victimele constituie circa 70% din totalul elevilor care s-au confruntat cu situații de bullying, iar proporția agresorilor este de peste 40 la sută.
Parlamentul Republicii Moldova împreună cu UNICEF a inițiat o serie de consultări publice pe marginea acestui fenomen, la care vor participa autorități publice centrale și locale, părinți, profesori, și elevi pentru elaborarea unor politici educaționale de prevenire și combatere a bullying-ului, inclusiv a hărțuirii online.
Este o problemă care a deși a existat și până acum, tradițional, este trecută cu vederea, fiind considerată ca nefiind demnă de atenție, adulții invocând argumentul ”sunt copii, lasă-i să se clarifice între ei”. Se crede în mod eronat că în mediul copiilor totul se întâmplă ”în joacă”.
În realitate, bullying-ul produce probleme emoționale și de comportament care pot continua în viața de adult.
„Agresorii sau victimele bullying-ului sunt mai susceptibili la simptomele de depresie și anxietate, au o stimă de sine scăzută, se simt singuri, își pierd interesul pentru școală. Adolescenții care sunt agresori, victime sau martori ai bullying-ului sunt mai predispuși la absenteism, abandon școlar, au rezultate mai slabe la disciplinele școlare,” a spus Desiree Jongsma, Reprezentantă de țară UNICEF în Moldova.
Studiul ”Bullying-ul în rândul adolescenților” demonstrează că la capitolul agresiune fizică avem, în Moldova, o situație practic identică tendințelor globale. Potrivit unui raport UNICEF din 2018, fiecare al treilea adolescent de pe glob a admis că a participat la încăierări în mediul școlar și extrașcolar. La fel ca și în întreaga lume, și în Moldova agresiunea fizică dintre elevi a fost raportată de fiecare al treilea elev participant la cercetare.
Unu din cinci elevi (20%) a semnalat că elevii din clasele mai mici se tem de elevii din clasele mai mari. Astfel de situații sunt resimțite într-o măsură mai mare în rândul băieților (unu din patru) și elevilor din mediul rural (unu din patru). Fiecare al 5-lea elev consideră că elevii din familiile sărace sunt mai des hărțuiți de alți elevi.
Comportamentele agresive între elevi sunt prezente și în afara școlii, fiind raportate de fiecare al patrulea respondent (25%).
Fenomenul de bullying este unul complex, și nu există o panacee care ar putea-o soluționa în mod miraculous, peste noapte. Totuși, factorii de decizie trebuie să caute soluții pentru aceste probleme. Acestea sunt concluziile primei runde de consultări publice pe marginea constatărilor studiului Bullying-ul în rândul adolescenților, organizat pe 25 februarie 2020, pe platforma Comisiei parlamentare, cultură educație cercetare, tineret, sport, mass media și găzduite de Direcția educație, cultură, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău. La eveniment au participat 200 de persoane, inclusiv reprezentanți ai Parlamentului, Guvernului, societății civile, consiliilor elevilor, părinți, profesori.
Alte patru consultări publice regionale în zonele sud, nord și centru vor fi organizate în lunile martie și aprilie pe marginea constatărilor studiului Bullying-ul în rândul adolescenților din Republica Moldova.