Spectacolul a fost un rămas-bun de la Valeriu Turea, care a plecat din viață în timpul pandemiei de Covid, a spus regizoarea Olesei Sveclă. Inițiativa acestui spectacol îi aparține Larisei Turea, care, împreună cu Mariana Onceanu, au scris scenariul de rămas bun, lucru ce nu a fost posibil acum trei ani, din cauza restricțiilor impuse de pandemia de covid. Olesea Sveclă.

„Ideea a venit de la doamna Larisa Turea pentru că a zis, „astăzi ne vom lua rămas bun cu toții de la Valeriu, pentru că nu am reușit când era pandemie”. Respectiv, doamna Mariana Onceanu s-a implicat, a scris scenariul, toată echipa teatrului sau cei care sunt implicați în spectacol, au participat - Ghenadie Gâlcă, Ana Tcacenco, domnul Petru Hadârcă, Dan Melnic  - și vom lectura bucăți din „Vișinul baronului Münchhausen””, a spus Sveclă.

Pe scenă, vicepremierul și scritorul Oleg Serebrian a mărturisit că cel care l-a învățat să scrie bine comunicate de presă pentru Ministerul Afacerilor Externe a fost Valeriu Turea. Apoi, în confesiunile sale, Valeriu Turea i-a devenit și prieten.

„Valeriu Turea a fost cel care m-a învățat să scriu comunicate de presă. După aceasta am scris ani la rând comunicate de presă și am ajuns purtător de cuvânt, înlocuindu-l într-un fel pe Valeriu Turea. Am fost destul de apropiat și m-am bucurat să îl consider prieten, nu doar coleg pe Valeriu Turea. Am fost și ambasadori simultan, el la Lisabona, iar eu la Paris. L-am vizitat în acea perioadă cu soția, am făcut câteva călătorii împreună prin Portugalia, și pot să confirm că a fost un ambasador iubit de concetățenii noștri. Se întâmplă foarte rar ca concetățenii noștri de peste hotare să aibă foarte multă admirație sinceră față de funcționarii diplomatici. Am fost martorul câtorva întâlniri cu cetățenii noștri de peste hotare și am văzut cum este întâlnit, salutat de pământenii noștri, de comunitatea noastră care era dincolo, în Portugalia.  M-am bucurat foarte mult să descopăr dincolo de un povestitor extraordinar, care era Valeriu Turea, să descopăr și un scriitor talentat. Îmi pare rău că a avut puțin timp pentru aceasta, scria pe pagina lui de Facebook. Comentarii care erau foarte spumoase, foarte pline de savoare. O propoziție, două, dar erau pline de conținut, poate uneori pagini întregi nu exprimau, cu ușor sarcasm, cu ușoară ironie, lucruri foarte serioase. Valeriu, toți credeau  că este poate un om excesiv de cald, dar știa să taie cu ironie și cu sarcasm, fără ca să supere, știa să-i pună la loc pe unii mai indiscreți, mai impertinenți, care din păcate, erau în jurul nostru. În orice caz, colectivul Ministerul de Externe, ca oricare colectiv, era destul de complicat, însă Valeriu a fost o excepție – un diplomat iubit de toți”, a menționat Serebrian.

 „Vișinul baronului Münchhausen” este prima carte scrisă de Valeriu Turea, însă din manuscrisele care se păstrează acasă, articolele publicate, se pot aduna și crea alte cărți, a spus scriitoarea Maria Șleahtișchi.

„Valeriu Turea este unul din oamenii Chișinăului care m-au făcut să mă simt mai bine în acest oraș, venind aici să locuiesc în 2012. Pentru că trebuie să existe niște repere, și Valeriu Turea, împreună cu doamna Larisa Turea, sunt acele două repere din cele câteva. Întâlnirea noastră a fost la o expoziție, organizată la Muzeul de Istorie, o expoziție cu fotografii pe care le făcuse Valeriu Turea în timpul aflării sale în misiunea diplomatică din Portugalia, și așa am descoperit ochiul lui Valeriu Turea, pentru că el vedea o lume neobișnuită, unghiurile, luminile, oamenii... mai cu seamă oamenii...”, a declarat Maria Șleahtișchi.

„Dă-mi, Doamne, sănătate la trup și la cap, trsiteți pe care  să le pot depăși, ajută-mă să nu fac nimănui nicio porcărie. Și, dacă nu-ți cer prea mult, ferește-mă să pun virgulă între subiect și predicat...”. Este o secvență din cuvântul de început al cărții pe care Valeriu Turea o publicase cu un an înaintea morții sale, iar aceste cuvinte îl reprezentau, a subliniat prietenul său, scriitorul Ion Hadârcă.

„În „Vișinul baronului Münchhausen” Valeriu are câteva cuvinte cu care începe cartea sa. „Dă-mi Doamne și mie așa ceva ca să nu îmi rămână virgula în gâtlej”. Prima amintire ar fi una legată de cenaclul Luceafărul din anii de studenție. Cenaclul se desfășura pe lângă revista „Tinerimea Moldovei”, unde ne adunam cei care împărtășeam harul scrisului, ne adunam la cenaclu și începeam să ne cunoaștem, mai făceam schimb de texte, pe care le publicam în „Tinerimea Moldovei”, pe care Petru Cărare i-a pus denumirea „Tinerica Moldovei”, a spus Hadârcă.

Valeriu Turea s-a născut la 6 octombrie, în 1951, la Rosoșeni, în regiunea Cernăuți. În anii 1980 se face remarcat ca jurnalist, iar la începutul anilor 1990 își începe activitatea la Ministerul Afacerilor Externe. Este autorul expozițiilor de fotografii: „Pisicile din cimitirul plăcerilor” și „Portugalia, țara dorului răsare”. S-a stins din viața la 9 decembrie 2020.