Un sfert dintre femei la nivel mondial, victime ale violenței domestice (studiu)

  • 17 Februarie 2022 12:38
Un sfert dintre femei la nivel mondial, victime ale violenței domestice (studiu)

Mai mult de un sfert dintre femeile cu vârsta de sub 50 de ani la nivel mondial au fost victime ale violenței domestice comise de un partener de sex masculin, conform unui nou studiu, relatează joi dpa, citat de AGERPRES.

Potrivit studiului realizat pe baza a sute de cercetări, publicat în revista "The Lancet", 27% dintre femeile cu vârste cuprinse între 15 și 49 de ani au fost victime ale violenței fizice și/sau sexuale comise de partenerul de viață.

Aproximativ una din șapte (13%) a afirmat că acest lucru s-a întâmplat în ultimul an - echivalentul a 492 de milioane de femei în întreaga lume.

Potrivit autorilor studiului, cel mai amplu realizat până în prezent privind violența împotriva femeilor care sunt sau au fost într-o relație, cifra reală a femeilor abuzate este probabil mai mare decât estimările, având în vedere stigmatizarea violenței domestice care poate face mai puțin probabil ca femeile să raporteze abuzurile.

Cercetători de la Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și din cadrul altor instituții au analizat 366 de studii realizate în perioada 2000-2018 și aflate în Baza de date globală a OMS privind violența împotriva femeilor.

Aceste studii au fost efectuate pe două milioane de femei și fete din 161 de țări și regiuni ale lumii, acoperind astfel 90% din populația feminină la nivel global cu vârsta de peste 15 ani.

Autorul principal al studiului, dr. Claudia Garcia-Moreno, a declarat că progresele înregistrate în ultimii 20 de ani în această direcție sunt "extrem de insuficiente" pentru a face față obiectivului global de eliminare a violenței împotriva femeilor până în 2030.

Descoperirile sugerează, de asemenea, că violența domestică începe devreme - 24% dintre adolescentele cu vârsta cuprinsă între 15 și 19 ani au afirmat că au fost victime ale violențelor comise de partenerul lor intim.

"Deși acest studiu a avut loc înainte de pandemia de COVID-19, cifrele sunt alarmante, iar cercetările au arătat că pandemia a exacerbat problemele care au dus la violența din partea partenerului intim, cum ar fi izolarea, depresia, anxietatea și consumul de alcool, precum și reducerea accesului la servicii de sprijin", a declarat dr. Claudia Garcia-Moreno.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
-5,76
Ceață
Umiditate:100 %
Vint:1,03 m/s
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău