Înainte de descoperirea insulinei, diabetul era o afecțiune fatală. Singurele tratamente disponibile la acea vreme erau postul și dietele cu restricții calorice (adesea numite "diete de înfometare"), dar nimic nu era cu adevărat eficient pentru a menține niveluri adecvate de glucoză în sânge și pentru a menține în viață mai mult de câteva luni persoanele cu o formă severă de diabet (cunoscută astăzi sub numele de diabet de tip 1), potrivit Federației Internaționale de Diabet - Europa (IDF-Europe).

În descoperirea insulinei s-au implicat mai mulți oameni de știință, dar rezultatele finale au fost atribuite muncii de cercetare depuse din 1920 până în 1922 în Canada de echipa formată din medicii Frederick Grant Banting (Canada), John James Rickard MacLeod (Regatul Unit), Charles Herbert Best (SUA) și James Bertram Collip (Canada). Dintre aceștia, Banting și Macleod au primit în 1923 Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină pentru descoperirea insulinei. Alegerea celor doi a fost subiectul a numeroase controverse încă din momentul anunțării premiului, după cum se precizează chiar pe site-ul oficial al Premiilor Nobel, nobelprize.org.

La 31 octombrie 1920, Frederick G Banting a avut ideea de a izola secreția internă a pancreasului. În săptămâna următoare, s-a întâlnit cu John J R Macleod în Toronto, Canada, și au elaborat un plan de cercetare. Până în august 1921, Banting și asistentul său Charles H Best au pregătit un extract eficient din pancreasul canin. La 11 ianuarie 1922, Leonard Thompson, un băiat de 14 ani care suferea de diabet, a devenit prima persoană care a primit o injecție de insulină. Cu toate acestea, Thompson a dezvoltat o reacție alergică acută; în următoarele 12 zile, biochimistul Collip a lucrat din greu pentru a purifica insulina, iar o a doua doză a fost injectată pe 23 ianuarie. Măsurătorile au arătat atunci că nivelul zahărului din sânge și din urină a scăzut și a intrat în normal. Leonard a mai trăit încă 13 ani, rezumă revista medicală The Lancet.

Banting și Best au publicat rezultatele cercetărilor lor sub titlul The Internal Secretion of the Pancreas, în The Journal of Laboratory and Clinical Medicine, în februarie 1922.

Dar, în timp ce studiile de peste ocean erau în desfășurare, profesorul de fiziologie român Nicolae Constantin Paulescu descoperise deja pancreina (numită ulterior insulină), în 1916, și testase pe câini respectivul extras pancreatic. A continuat cercetările și a prezentat la Archives Internationales de Physiologie din Liege, Belgia, la 22 iunie 1921, o lucrare amplă pe această temă - Recherche sur le role du pancreas dans l'assimilation nutritive (Cercetări asupra rolului pancreasului în asimilarea nutritivă) - ce a fost publicată în numărul din august 1921 al acestei reviste (Archives Internationales de Physiologie, Liege, vol. XVII, p. 85.). Paulescu a solicitat apoi la Ministerul Român al Industriei și Comerțului drepturile de brevet pentru metoda sa de fabricare a pancreinei, obținut la 10 aprilie 1922 (brevetul nr. 06254) .

"Insuficientă recunoaștere i-a fost acordată lui Paulescu, distinsul savant român care, în perioada în care echipa din Toronto abia își începea cercetarea, reușise deja să extragă hormonul antidiabetic al pancreasului și să-i demonstreze eficiența în reducerea hiperglicemiei la câini diabetici", scria Ian Murray, profesor de fiziologie la Anderson College of Medicine din Glasgow, Scoția, vicepreședinte al Asociației Britanice de Diabet și membru fondator al Federației Internaționale de Diabet, într-un articol pentru un număr din 1971 al revistei Journal of the History of Medicine and Allied Sciences.

Dincolo de controverse, la o sută de ani de la descoperirea sa, accesul la insulină, precum și la materialele și tehnologiile asociate, rămâne încă inaccesibil pentru mulți oameni, existând mari inegalități în întreaga lume și în cadrul fiecărei țări, după cum atrage atenția IDF-Europe, ce reunește peste 230 de asociații naționale de diabet din 170 de țări și teritorii. Federația, cu sediul la Bruxelles, în Belgia, conduce comunitatea mondială a diabetului din 1950.

Sursa: AGERPRES