Un satirist politic și critic al Kremlinului a părăsit Rusia după ce a fost etichetat drept ''agent străin''
-
11 Ianuarie 2022 14:15
Un cunoscut satirist politic rus și critic al Kremlinului, Viktor Șenderovici, a anunțat marți că a părăsit Rusia de teamă că i se va deschide un proces penal pentru defăimare după ce autoritățile l-au desemnat "agent străin", relatează Reuters, potrivit Agerpres.
În vârstă de 63 de ani, Șenderovici nu a spus unde a plecat și nu a putut fi contactat deocamdată, a precizat agenția de presă citată.
Mai mulți ruși și-au părăsit țara în ultimul an, inclusiv susținători ai politicianului de opoziție închis Alexei Navalnîi și câțiva jurnaliști.
"Plecarea mea este exact ceea ce Kremlinul a insinuat că voi face în ultimii 20 de ani de agresiuni nesfârșite și demonstrative împotriva mea", a scris Șenderovici pe Facebook.
De partea cealaltă, Kremlinul a transmis că Șenderovici ar încerca să se ascundă de oponenții săi după ce a făcut afirmații atacate în justiție și că plecarea sa nu are nimic de-a face cu faptul că a fost etichetat drept "agent străin".
Ministerul de Justiție a dispus luna trecută că satiristul politic trebuie să folosească eticheta de "agent străin", o decizie în cadrul reprimării tot mai puternice a figurilor de opoziție de către autorități.
Eticheta, care amintește de epoca sovietică, trebuie afișată pe toate materialele pe care le publică cei desemnați astfel. Ei riscă de asemenea să fie supuși unor cerințe financiare și birocratice dure.
Autoritățile susțin că această etichetă și cea privind "organizațiile indezirabile" sunt necesare pentru a apăra țara de influența externă nefastă.
Șenderovici, cunoscut și ca jurnalist, este de mulți ani în conflict cu autoritățile.
Vechea sa emisiune TV de pamflet 'Marionetele', difuzată la televiziunea națională, satiriza politicieni, inclusiv pe președintele Vladimir Putin, care tocmai ajunsese la putere la intrarea în noul secol. Emisiunea a fost scoasă de pe post în 2002.
Criticile dure ale lui Șenderovici la adresa politicii din Rusia nu au mai putut fi auzite decât la câteva media, precum postul de radio liberal Eho Moscvî sau canalul de știri online TV Rain.
În anunțul cu plecarea, el a precizat că de-a lungul anilor a fost supravegheat, calomniat, i s-a încălcat intimitatea și a primit chiar amenințări cu moartea.
Anul trecut, a fost dat în judecată de Evgheni Prigojin, un om de afaceri acuzat de SUA de amestec în alegeri și de răspândirea unei influențe dăunătoare în lume, lucruri pe care acesta le neagă. Șenderovici a fost obligat să plătească o amendă de 1.330 de dolari pentru unele comentarii făcute la Eho Moscvî.
La 30 decembrie, compania lui Prigojin, Konkord, a anunțat că deschide un proces penal și că Șenderovici riscă până la cinci ani de închisoare.