Un oraș chinez intră în lockdown după descoperirea a 35 de cazuri de COVID-19
-
13 Septembrie 2021 15:45
Un oraș din provincia chineză Fujian a instituit restricții antiepidemice, inclusiv închiderea activităților de cultură și divertisment, suspendarea cursurilor cu prezență fizică în școli și interdicția de părăsirea a localității, din cauza descoperirii a 35 de cazuri de COVID-19, relatează luni Reuters, potrivit Agerpres.
Situația sanitară în orașul Putian, care numără circa 3,2 milioane de locuitori, este ''serioasă și complexă'' și este foarte probabil ca alte noi cazuri să apară în comunități, școli și fabrici, a anunțat postul public CCTV.
În total 43 de cazuri locale de COVID-19 au fost confirmate în provincia Fujian între 10 și 12 septembrie, printre care și cele 35 din Putian. Alte 32 de cazuri asimptomatice, pe care China nu le cuprinde în cazurile confirmate atât timp cât persoanele infectate nu prezintă manifestări clinice, precum febra, au fost descoperite în aceeași provincie după 10 septembrie, toate în orașul Putian.
Testele au relevat că persoanele infectate au contactat varianta Delta mai transmisibilă a coronavirusului. Primele infecții, descoperite în urma unor testări de rutină, au fost confirmate în rândul unor studenți și experții suspectează că focarul a pornit de la părintele revenit din Singapore al unuia dintre studenți.
China, prima țară unde a apărut coronavirusul SARS-CoV-2, a reușit să controleze pandemia prin anchete epidemiologice riguroase și restricții severe, în special privind deplasările.
Și acum, după descoperirea acestui focar în orașul Putian, autoritățile au decis suspendarea activităților de cultură și divertisment, au fost închise cafenelele, barurile și sălile de fitness, programul restaurantelor a fost scurtat, cursurile în școli nu se mai desfășoară cu prezență fizică, iar localnicii nu mai pot părăsi orașul decât dacă prezintă un test COVID-19 negativ efectuat în ultimele 48 de ore.