Un nou vaccin obligatoriu ar putea fi introdus în Calendarul național de imunizări din 2019

  • 19 Iulie 2019 10:42
Un nou vaccin obligatoriu ar putea fi introdus în Calendarul național de imunizări din 2019

Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale supune dezbaterilor publice proiectul care prevede introducerea vaccinului contra Papilomavirus uman în Calendarul național de imunizări din 2019. Acesta va fi promovat în calitate de vaccin obligatoriu, transmite IPN.

În Moldova cancerul de col uterin este una din formele cel mai frecvent diagnosticate de cancer în rândul femeilor. Maladia ocupă locul trei printre cancerele la femei.

Practic în țară zilnic o femeie este diagnosticată cu cancer de col uterin, iar la fiecare trei zile una moare din această cauză. Peste 90% din cazurile de cancer de col uterin sunt cauzate de tipurile oncogene a Papilomavirusului uman (HPV).

Autoritățile din sănătate au anunțat anterior despre procurarea a 40 de mii de doze de vaccin, cu 4,5 dolari doza, pentru a continua în 2019 campania de vaccinare a fetelor împotriva virusului papiloma uman. Vaccinul tetravalent Gardasil este produs de compania Merck din SUA. Grupul țintă în 2019 vor fi fetele care au împlinit vârsta de 10 ani, născute în anul 2009. Vaccinarea va fi gratuită.

Cursul de vaccinare constă din administrarea a două doze de vaccin, a doua doză fiind administrată la nu mai puțin de 6 luni de la prima doză. Vaccinul previne infecția cu tulpinile HPV înalt oncogene 16 și 18, care determină 70-90%  din cazurile de cancer de col uterin și tulpinile 6 și 11, care provoacă 90% din verucile genitale. Adițional, vaccinul dat generează o imunitate încrucișată, pentru cancerele provocate tulpinile HPV 31, 33 și 45, ce reprezintă alte 13% din cancere și oferă protecție și pentru bărbați.

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri Radio Chișinău
Meteo Chișinău
20,24
Cer senin
Umiditate:49 %
Vint:3,09 m/s
Wed
17
Thu
19
Fri
20
Sat
15
Sun
13
Arhivă Radio Chișinău