Un nou președinte interimar la Curtea de Apel Chișinău
-
07 August 2019 09:46
La Curtea de Apel Chișinău a fost numit un nou președinte interimar. Este vorba despre judecătoarea Lidia Bulgac, care activează în cadrul aceleiași instituții. Decizia a fost luată de către Consiliul Superior al Magistraturii în ședința de marți, 6 august, transmite IPN.
Lidia Bulgac urmează să exercite interimatul până la selectarea câștigătorului concursului anunțat de CSM acum două săptămâni.
Până la numirea Lidiei Bulgac, interimatul funcției de președinte al Curții de Apel Chișinău a fost asigurat de către judecătorul Anatolie Pahopol. Aceasta, după ce pe 20 iulie a expirat mandatul lui Ion Pleșca. Ion Pleșca a ocupat funcția din 2011, când a fost numit prin decretul președintelui interimar Marian Lupu. Un nou mandat de patru ani l-a obținut pe 20 iulie 2015, prin decretul președintelui Nicolae Timofti.
În aceeași ședință, CSM l-a numit în funcția de președinte al Judecătoriei Comrat pe Igor Botezatu. Președinte al Judecătoriei Soroca a fost numit Vadim Belous, ambii pentru un mandat de patru ani.