Un nou pas pentru alinierea la standarde europene
-
03 Decembrie 2014 16:44
Peste 1800 de profesii noi, apărute în ultimii 17 ani, sunt recunoscute oficial și în Republica Moldova. Alte câteva sute au fost desființate.
Astăzi Ministerul Muncii Protecției Sociale și Familiei a dat publicității Clasificatorul Ocupațiilor din Republica Moldova. Documentul corespunde standardelor internaționale și se înscrie în seria de reforme implementate de autoritățile de la Chișinău odată cu semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană.
Documentul nou cuprinde cu aproape 900 de ocupații mai puțin decât cel de acum 17 ani. Printre profesiile care au dispărut, sunt unele precum ministru în stat, prefect, președinte a consiliului județean sau aparatist la carbidizare. Gheorghe Sarcu, șef direcție politici salariale susține că noua codificare a ocupațiilor a fost folosită la recensământul din acest an. Reprezentantul ministerului Muncii, vine și cu un exemplu concret de armonizare la calsificarea internațională.
” În baza totalurilor recensământului se va putea stabili, care ocpuație este în trend de creștere, de dezvoltare și care activitate dipare de pe piață, pentru a se face ulterior, politica în domeniul ocupației. Un exemplu ar putea fi, dacă să spunem la grupa de bază 2151 sunt prevăzuți inginerii tehnicieni, în toată Europa la acest cod găsim ingineri tehnicieni. ”
Prezent la eveniment, directorul proiectului Per Lindberg a subliniat importanța documentului pentru Republica Moldova.
”Introducerea noului sistem în Republica Moldova face parte din procesul de armonizare la standardele europene. La realizarea acestui nou Clasificatpru, care a fost déjà introdus în sistemul IT al agenției Naționale de Ocupare a Forței de Muncă, au lucrat trei experți.
Specialiștii de la ministerul Muncii susțin că în noul Clasificator au fost introduse alte aproape 1.900 de ocupații noi. Printre acestea o mare parte țin de domeniul IT și resurselor informaționale. Viceministrul Muncii Protecției Sociale și Familiei, Sergiu Sainciuc.
” Clasificatorul s-a elaborat în baza standardului internațional ISCO 08. Cel din 1995 era ISCO 88. Și denumirile, grupele și tot ce este prevăzut în acest clasificator est eo aliniere la standardele europene. Ne permite o analiză, o comparație a situației din țara noastră cu celelalte țări ”
Clasificatorul cuprinde aproape 6 mii de profesii. Lansarea acestuia fost posibilă cu suportul Uniunii Europene prin intermediul proiectului ”Consolidarea Capacităților de Gestionare a Migrației în Republica Moldova”.