Un nou mecanism de acordare a burselor pentru performanțe academice

  • 11 Septembrie 2018 10:54
Un nou mecanism de acordare a burselor pentru performanțe academice

Actualul cadru legal în domeniul mecanismului de acordare a burselor este învechit, iar bursele sunt oferite într-un mod inechitabil. Acestea nu stimulează performanța, fiind oferite chiar și pentru media de 5,8.Conceptul noului mecanism de acordare a burselor în sistemul de învățământ național a fost examinat luni, 10 septembrie, la Guvern, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al Guvernului.

Potrivit premierului Pavel Filip, bursele sunt orientate pentru a încuraja cunoștințele și ar fi mai corect ca să fie acordate mai puține burse, dar mai mari, pentru cei care le merită.

Potrivit noului concept urmează a fi elaborat un regulament unic de acordare a burselor pentru toate nivelurile și profilurile, care va asigura echitatea în sistemul educațional național și va stimula performanța.

De asemenea, vor fi optimizate categoriile de burse. Conform noului concept, va fi o singură bursă de merit - Bursa de Excelență a Republicii, în locul celor patru burse de merit în prezent. Conceptul mai prevede acordarea unor burse atractive pentru domeniile de formare profesională necesare statului, în care se atestă deficit de cadre.

Premierul a solicitat constituirea unui grup de lucru care va efectua o analiză pe domenii, va identifica numărul de specialiști necesari economiei și va definitiva conceptul noului mecanism de acordare a burselor.

Recent, Executivul a majorat cu 5% bursele elevilor și studenților, în scopul stimulării performanțelor academice și creșterii atractivității instituțiilor de învățământ superior și profesional tehnic.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ascultă&Călătorește cu Andrei Mîțu
Meteo Chișinău
3,29
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:1,03 m/s
Fri
4
Sat
6
Sun
8
Mon
8
Tue
7

Ultimele știri

Energocom a cumpărat pentru prima dată energie electrică de pe Bursa Română de Mărfuri

Kremlinul se declară pregătit de un dialog „reciproc respectuos” cu Donald Trump, care a amenințat cu sancțiuni dacă Rusia nu încheie un acord de încetare a războiului în Ucraina

Președinta Adunării Naționale a Sloveniei a avut întrevederi cu Mihai Popșoi și Oleg Serebrian (FOTO)

Analist: „Retragerea trupelor ruse din stânga Nistrului ar însemna soluționarea conflictului transnistrean și reintegrarea Republicii Moldova, însă Rusia nu va accepta acest lucru”

CNAM: Cetățenii Republicii Moldova care se află peste hotare mai mult de 183 de zile pe an nu sunt obligați să achite prima de asigurare medicală obligatorie

Delegația Republicii Moldova, la ședința Comisiei Unificate de Control de la Bender. „Mecanismul actual de menținere a păcii pe râul Nistru a fost destabilizat și discreditat considerabil”

Senatoare a partidului premierului Giorgia Meloni: Italia va continua să sprijine Republica Moldova în drumul către aderarea la Uniunea Europeană

Maia Sandu a avut o întrevedere cu ambasadorii statelor europene și ai formatului G7, acreditați în Republica Moldova. Criza energetică provocată de Rusia, pe agenda discuțiilor

Parlamentul European condamnă dezinformarea Rusiei pentru a justifica războiul din Ucraina și adresează un apel „ferm” către UE de a intensifica „lupta” contra ingerințelor rusești

DOSAR TRANSNISTREAN | Sergiu Tofilat: Prin provocarea crizei energetice, Moscova vrea să provoace nemulțumiri înainte de alegerile parlamentare, ca să meargă toți să-i voteze pe „valeții” lui Putin (AUDIO)

Arhivă Radio Chișinău