Un nou bilanț în Ucraina: Peste 6.000 de morți

  • 24 Martie 2015 11:58
Un nou bilanț în Ucraina: Peste 6.000 de morți

Un nou raport al Biroului ONU pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare arată că războiul din estul Ucrainei a făcut până în prezent peste 6.000 de victime, scrie RADOR.

"Deocamdată, nu sunt disponibile detalii complete privind ultimele victime, de la mijlocul lunii ianuarie, la mijlocul lunii februarie 2015.

În total, însă, de la începutul conflictului, la mijlocul lunii aprilie 2014, până pe 19 martie 2015, în estul Ucrainei au murit 6.072 persoane, iar 15.345 au fost rănite" - se arată în raport.

Biroul ONU pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare menționează că statisticile sale se bazează pe informații furnizate de către autoritățile ucrainene și instituțiile medicale din regiunile Donețk și Luhansk.

"Misiunea ONU pentru drepturile omului în Ucraina și Organizația Mondială a Sănătății, însă, admit că numărul real al persoanelor decedate este mult mai mare" - precizează raportul.

Tags

Alte Noutati

LIVE: MUZICĂ
Meteo Chișinău
-2,76
Cer senin
Umiditate:93 %
Vint:0,51 m/s
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Fri
3
Sat
4
Arhivă Radio Chișinău