Un nou avertisment lansat de OMS în contextul pandemiei COVID-29
-
03 August 2020 16:33
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a avertizat luni că, în pofida speranțelor mari legate de dezvoltarea unui vaccin, este posibil să nu fie găsită niciodată "o soluție miraculoasă" pentru COVID-19, iar drumul spre normalitate va fi lung, informează Agerpres, care citează Reuters.
Peste 18,14 milioane de persoane din lumea întreagă au fost infectate cu SARS-CoV-2, din care 688.000 au murit, potrivit unui bilanț întocmit de jurnaliștii de la Reuters, în contextul în care mai multe țări care credeau că au depășit cea mai gravă perioadă a pandemiei de COVID-19 se confruntă în prezent cu o recrudescență a acesteia.
Directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, și directorul departamentului de urgențe din cadrul OMS, Mike Ryan, au îndemnat toate statele lumii să adopte cu multă rigoare o serie de măsuri sanitare, precum purtarea de măști de protecție, distanțarea socială, spălatul pe mâini și testarea populației.
"Mesajul nostru către oameni și către guverne este clar: 'Faceți cu toții toate aceste lucruri'", a declarat Tedros Adhanom Ghebreyesus într-o conferință de presă organizată în format virtual la sediul OMS din Geneva. El a mai spus că măștile sanitare ar trebui să devină un simbol al solidarității în lume.
"Mai multe vaccinuri se află acum în faza 3 a unor studii clinice și sperăm cu toții că vom avea câteva vaccinuri eficiente, care să îi ajute pe oameni să nu se infecteze. Totuși, nu există nicio soluție miraculoasă în acest moment - și este posibil ca ea să nu fie găsită niciodată", a adăugat directorul OMS.
Mike Ryan consideră că țările cu o rată mare de transmitere virală, inclusiv Brazilia și India, trebuie să se pregătească pentru o bătălie majoră: "Drumul spre ieșirea din pandemie este lung și necesită un angajament susținut".
Oficialii OMS au spus că experții dintr-o echipă de anchetă nu s-au întors deocamdată din China, țara în care a apărut noul coronavirus.
O altă echipă mai largă, coordonată de OMS și compusă din experți chinezi și internaționali, urmează să studieze originile virusului în orașul Wuhan, deși calendarul de lucru și componența acestei echipe nu au fost deocamdată făcute publice.
În aceeași conferință de presă, directorul general al OMS le-a îndemnat pe femeile care au devenit mame de curând să continue să își alăpteze bebelușii, chiar dacă ele au fost diagnosticate cu COVID-19, întrucât, în cazurile lor, beneficiile depășesc substanțial riscurile de infectare.