Un judecător din Chișinău a fost trimis pe banca acuzațiilor pentru pronunțarea unei încheieri contrare legii
-
31 Mai 2017 08:21
Un judecător din capitală a fost trimis pe banca acuzaților pentru pronunțarea cu bună-știință a unei încheieri contrare legii soldată cu urmări grave. El riscă pedeapsă de la 3 la 7 ani închisoare cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani, transmite IPN cu referire la un comunicat al Procuraturii Generale.
Pe data de 9 decembrie anul trecut, respectivul magistrat, examinând demersul procurorului privind prelungirea arestului preventiv în privința unei persoane, învinuite de săvârșirea unei infracțiuni deosebit de grave, a încălcat vădit procedura prestabilită pentru astfel de situații, și-a asumat rolul de instanță de fond și a dat o apreciere probelor acuzării. Ca urmare, judecătorul a constatat că în acțiunile învinuitului nu s-ar fi conținut elemente ale infracțiunii. Acesta a decis prin încheiere, eliberarea imediată a făptașului din sala de judecată.
La pronunțarea acestei decizii, magistratul nu a dorit să ia în calcul nici faptul că învinuitul era cercetat penal în alte cauze penale pentru acțiuni similare, iar alți complici de-ai săi la acel moment se aflau în stare de arest preventiv, aplicat tot de către acesta.
Curtea de Apel Chișinău a admis recursul procurorului, a casat încheierea judecătorului și a dispus prelungirea arestului în privința învinuitului, doar că, între timp, acesta a părăsit teritoriul Republicii Moldova, fiind anunțat în urmărire generală.