Un înalt demnitar de la Kiev avertizează că reluarea activităților nucleare în Crimeea anexată reprezintă un pericol pentru România
-
03 Iulie 2019 11:29
Viceministrul ucrainean de externe, Igor Bojok, susține că, după ce Rusia a anexat ilegal peninsula ucraineană Crimeea, Ucraina a pierdut accesul la mai multe instalații nucleare din regiune, iar acest lucru reprezintă un pericol serios inclusiv pentru România.
"Ucraina garanta anterior vecinilor săi că aceste instalații sunt fie înghețate, fie folosite exclusiv în scopuri pașnice. Rusia, însă, ca putere nucleară, a reluat activitatea acolo (la instalații - n.red), iar acest lucru este o amenințare serioasă pentru România" - a atras atenția Igor Bojok.
Potrivit unei postări pe contul de Facebook al Foreign Policy Council "Ukrainian Prism", viceministrul ucrainean de externe a făcut declarația respectivă la o întâlnire cu mai mulți jurnaliști din România care se află zilele acestea într-o vizită în Ucraina în cadrul proiectului "Civic Synergy", organizat de Platforma Forumului Societății Civile a Parteneriatului Estic, în cooperare cu "Ukrainian Prism" și cu sprijinul Reprezentanței UE la Kiev și al Fundației Internaționale "Renașterea".
Un alt oficial ucrainean, Anatolii Solovei, director adjunct pentru Europa Centrală și de Est în Ministerul de Externe de la Kiev, a declarat, în cadrul aceluiași eveniment, că securitatea în regiunea Mării Negre este un domeniu important de cooperare între Ucraina și România și a avertizat că Rusia transformă Crimeea într-o fortăreață, asigurându-și poziția dominantă în Marea Neagră. "Acest lucru nu este benefic nici pentru Ucraina, nici pentru România" - a declarat Anatoli Solovei.
Sursa: Rador