Un grup de lucru va monitoriza alimentația în grădinițele din Chișinău

  • 24 Iulie 2017 11:53
Un grup de lucru va monitoriza alimentația în grădinițele din Chișinău

La nivel municipal,urmează a fi constituit un grup de lucru cu statut permanent care va supraveghea calitatea alimentației în grădinițe. O solicitare în acest sens se regăsește într-o petiție semnată de 30 de părinți, care a fost înaintă viceprimarului capitalei la ședința de luni, 24 iulie, de la Primărie, transmite IPN.

Ala Revenco, conducătoarea organizației obștești „Părinți Solidari”, a declarat că în grădinița pe care o frecventează copilul ei, de ceva timp, copiii mănâncă terci și lapte de trei ori pe zi, iar fructele și alte produse necesare nu se regăsesc în meniu. Ale Revenco a mai spus că, deși au semnalat de nenumărate ori problema alimentației în instituțiile de învățământ preșcolar, aceasta a fost soluționată doar pentru perioade scurte. În opinia sa, acest grup de supraveghere trebuie să aibă statut permanent, iar din el urmează să facă parte inclusiv părinți.

Viceprimarul capitalei Nistor Grozavu a declarat că din acest grup de lucru vor face parte factori de decizie din cadrul Direcției sănătate, Centrului municipal de sănătate publică etc. Edilul a dat asigurări că personal se va implica în activitatea grupului respectiv.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Arena Națională
Meteo Chișinău
0,52
Cer senin
Umiditate:82 %
Vint:6,17 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Arhivă Radio Chișinău