Un fost ministru al sportului, cercetat penal în dosarul mitei de 200 de mii de euro
-
19 Noiembrie 2021 12:40
Ministrul tineretului și sportului din perioada februarie-iulie 2015 este cercetat penal în dosarul mitei de 200 de mii de euro, fiind bănuit de corupere pasivă în proporții deosebit de mari. Este vorba despre cauza în care figurează și fostul director al Centrului Sportiv pentru Pregătirea Loturilor Naționale, reținut acum câteva zile pentru aranjarea unui contract de societate civilă prin care un teren public urma să intre în posesia unui agent economic, transmite IPN.
Centrul Național Anticorupție precizează că fostul conducător al CSPLN ar fi acționat în complicitate cu fostul ministru al tineretului și sportului, iar banii i-ar fi împărțit. În fapt, suma de 200 de mii de euro ar fi fost transmisă pentru darea în folosință a unui teren din strada Decebal, ce aparținea Centrului sportiv și Ministerului Sportului, cu ulterioara trecere a acestuia în proprietate publică în privată. Pentru a perfecta actele necesare, șeful Centrului Sportiv ar fi cerut 200 de mii de euro, bani pe care i-ar fi primit de la denunțător. Deși legislația stipulează expres că terenurile din domeniul public nu pot fi înstrăinate, funcționarul ar fi consimțit să încheie acest contract și să-l ajute pe agentul economic să intre în posesia lotului.
Potrivit CNA, infracțiunea a fost comisă în 2015, în perioada în care bănuiții dețineau funcțiile de șef al CSPLN și, respectiv, ministru al tineretului și sportului. Oamenii legii au dispus desfășurarea mai multor acțiuni de urmărire penală și de investigație, iar în această dimineață au descins cu percheziții la domiciliul, biroul și automobilul fostului ministru.
În perioada februarie-iulie 2015, funcția de ministru al tineretului și sportului a fost deținută de Serghei Afanasenco, fost sportiv paralimpic din Republica Moldova.