Un ex-director general al unei dintre cele mai mari companii specializate în producție de utilaj industrial din Rep. Moldova și alți doi administratori de întreprinderi deferiți justiției pentru abuz în serviciu
-
03 Februarie 2023 11:09
Procuratura Anticorupție anunță despre finisarea urmăririi penale și remitere în instanța de judecată pentru examinare în fond, cauza penală de învinuire a unui ex-director general al unei dintre cele mai mari companii specializate în producție de utilaj industrial din Republica Moldova și alți doi administratori de întreprinderi, de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 335 din Codul penal (abuzul în serviciu), se arată într-un comunicat al Procuraturii Generale.
Urmărirea penală în prezenta cauză penală a fost pornită la 13 aprilie 2021, în baza denunțului acționarilor companiei, de către organul de urmărire penală al Inspectoratului de Poliție Ciocana al Direcției de Poliție mun. Chișinău, iar la 14 aprilie 2021 transmisă Procuraturii Anticorupție pentru efectuarea în continuare a urmăririi penale.
Potrivit materialelor cauzei penale, ex-directorul general al companiei, abuzând de situația sa de serviciu și atribuțiile funcționale, ce îi reveneau conform statutului acestei societăți, împreună cu alți doi administratori de întreprinderi, unul dintre care îi este rudă apropiată prin afinitate, în perioada 2019 – 2020, a încheiat în mod abuziv mai multe tranzacții, vizând bunurile companiei.
Astfel, de către ex-directorul general al companiei și persoanele care i-au sprijinit activitatea infracțională, a fost cauzat companiei daune materiale în sumă totală de 9 907 848,71 lei, ceea ce constituie daune în proporții deosebit de mari.
Urmărirea penală a durat de la 13 aprilie 2021 până la 04 ianuarie 2023.
Pentru asigurarea recuperării prejudiciului au fost puse sub sechestru 4 apartamente, 2 case individuale de locuit, 3 terenuri pentru construcții, 3 terenuri agricole, un garaj, o debara și 7 bunuri imobile viitoare.
Dacă vor fi găsiți culpabili de comiterea infracțiunii nominalizate, inculpații riscă o pedeapsă sub formă de închisoare de până la 3 ani sau amendă în mărime de la 32 500 la 57 500 lei, în ambele cazuri cu privarea e dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani, iar în eventualitatea examinării și admiterii acțiunii civile, inclusiv compensarea prejudiciului cauzat prin infracțiune.
Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă, se arată într-o notă a Procuraturii Generale.