Un distrugător al Marinei Militare a SUA se deplasează spre Marea Neagră pentru a participa la exercițiile cu Ucraina "Sea Breeze-2020"
-
19 Iulie 2020 20:05
Distrugătorul cu rachete USS Porter al Marinei Militare a SUA se îndreaptă spre Marea Neagră cu scopul de a participa la exercițiile cu Ucraina "Sea Breeze-2020", desfășurate deja pentru a 20-a oară, se afirmă într-o declarație a Flotei a 6-a Americane, publicată duminică.
"Distrugătorul cu rachete USS Porter (DDG78) clasa Arleigh Burke a început la 19 iulie 2020 deplasarea în Marea Neagră pentru a crește stabilitatea regională pe mare prin participarea la exercițiile Statelor Unite cu Ucraina "Sea Breeze-2020", desfășurate de pentru a 20-a oară" - se precizează în declarație.
Se așteaptă ca la exercițiile care vor avea loc în perioada 20-26 iulie să participe 2.000 de militari, 27 de nave și 19 avioane din nouă țări: Bulgaria, Georgia, Spania, Norvegia, România, SUA, Turcia, Franța și Ucraina. Astfel, USS Porter va deveni a cincea navă americană care va pătrunde în Marea Neagră de la începutul anului 2020. Anterior, în luna iunie, distrugătorul USS Porter și nava de desant USS Oak Hill ale SUA au efectuat în apele Mării Negre "sarcini de manevre maritime comune" cu nava corvetă "Reshitelni" (Bulgaria), fregata F222 Regina Maria (România) și fregata F-514 Kinaliada (Turcia). De asemenea, nave ale Marinei Militare a SUA au desfășurat o serie de manevre în Marea Neagră cu câteva nave de patrulare ale Gărzii de Coastă a Georgiei.
Sursa:RADOR