Un deputat român cere clarificări cu privire la ceremonia de reînhumare a militarilor români de la Rossoșka

  • 16 Octombrie 2017 17:46
Un deputat român cere clarificări cu privire la ceremonia de reînhumare a militarilor români de la Rossoșka

Președintele Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării din Camera Deputaților de la București, Constantin Codreanu, îi solicită lui Mihai-Viorel Fifor, ministru al Apărării Naționale al României, clarificări cu privire la reînhumarea rămășițelor pământești ale militarilor români căzuți în luptele de la Stalingrad și Cotul Donului.

Acordul dintre Guvernul României și Guvernul Federației Ruse privind regimul juridic al mormintelor militare române aflate pe teritoriul Federației Ruse prevede, printre altele, faptul că fiecare parte poate să efectueze din proprie inițiativă, pe contul său, lucrări de întreținere a mormintelor militare aflate pe teritoriul celeilalte părți contractante iar cheltuielile pentru amenajarea mormintelor militare se află în sarcina părții contractante interesate.

Deputatul Constantin Codreanu a ținut să precizeze că în cazul Ceremoniei, din 29 octombrie, de reînhumare în Cimitirul Militarilor Români de la Rossoșka (Federația Rusă), a rămășițelor pământești ale 345 de militari români căzuți în luptele de la Stalingrad și Cotul Donului – Rostov pe Don din toamna-iarna anilor 1942/1943, presa din România a relatat că reînhumarea osemintelor eroilor români s-a făcut în cutii de carton, fapt calificat ca nedemn, se precizează într-un comunicat de presă.

În sensul Acordului interguvernamental din 8 noiembrie 2005, partea contractantă interesată în amenajarea mormintelor este partea română, respectiv, Ministerul Apărării Naționale, care are în subordine Oficiul Național pentru Cultul Eroilor, ca organism guvernamental specializat.

Ținând cont de aceste aspecte, deputatul Constantin Codreanu i-a cerut clarificări ministrului Apărării Naționale cu privire la modul în care au fost reînhumate rămășițele pământești ale militarilor români la Rossoșka în anii anteriori (72 în anul 2015 și 594 în anul 2016), cât și cu privire la valoarea cheltuielilor aferente din 2017.

Sursa: Infoprut

 

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
-1,76
Ceață
Umiditate:93 %
Vint:0,51 m/s
Thu
4
Fri
5
Sat
6
Sun
4
Mon
3
Arhivă Radio Chișinău