Un cuplu din Australia a găsit un șarpe veninos într-o pungă de salată cumpărată de la supermarket
-
17 Aprilie 2021 10:20
Un cuplu din Sydney a găsit un șarpe veninos într-o pungă de salată cumpărata de la supermarket, informează The Guardian, preluat de Digi24.ro
Puiul de Hoplocephalus bitorquatus (Șarpele cu cap pal) a fost descoperit de Alexander White și Amelie Neate după ce au ajuns acasă de la cumpărături.
"Se mișca în pungă și scoatea limba", a povestit White. "Datorită limbii mi-am dat seama că nu este un vierme uriaș. Să fiu sincer, aș fi preferat să fie un vierme".
Șarpele avea 20 de centimetri lungime și pare să fi dormit în punga de salată luată de White din vitrina frigorifică. Bărbatul a ținut punga în mână prin magazin, apoi a pus-o în rucsac, cât timp a mers cu bicicleta 10 minute până acasă.
"Nu aveam cărucior pentru că niciunul dintre noi nu avea o fisă, așa că am ținut punga în mână. Uitându-mă în urmă, asta mă sperie", a adăugat bărbatul.
Șarpele și-a făcut apariția când cei doi despachetau cumpărăturile. Cuplul a sunat la organizația de salvare a animalelor Wires. Inițial, li s-a spus că ar putea fi un pui de șarpe brun, însă ulterior a fost identificat aparținând speciei Hoplocephalus bitorquatus. Un expert în reptile le-a spus că această specie este "semnificativă din punct de vedere medical".
"Am crezut că asta înseamnă că are proprietăți medicinale", a spus White. "Se pare că de fapt asta înseamnă că trebuie să ajungi la spital foarte repede dacă ești mușcat".
Potrivit Muzeului Australian, șarpele cu cap pal este o specie timidă, dar exemplarele devin agitate foarte ușor dacă se simt încolțite. Nu există victime înregistrate din cauza mușcăturii, însă mușcătura poate provoca dureri de cap puternice, vedere încețoșată, dureri și sângerări anormale.
Punga de salată a fost mutată de cuplu într-o caserolă, în așteptarea asistenței. "Deschideam capacul câte puțin, ca să nu rămână fără aer", spune White.
Organizația Wires a venit să ridice șarpele în câteva ore. Cu ajutoul magazinului, a fost identificată zona de unde provenea salata, iar șarpele urma să fie transportat în acea zonă și eliberat în sălbăticie.