Un copil de culoare de 8 ani a fost încătușat de poliția din New York pentru că avea un băț în mână
-
09 Iunie 2020 11:29
Un copil de 8 ani a fost încătușat de poliția din New York pentru că ținea în mână un băț. Alt copil de 11 ani a fost percheziționat de poliție după o strângere de mână. Iar un adolescent de 17 ani a fost împins într-un gard pentru că purta un ghiozdan. Toate aceste cazuri au un lucru în comun, pe lângă violența nejustificată din partea forțelor de ordine - cei trei tineri erau de culoare, relatează CNN, preluat de Agerpres.
Toate acestea sunt noi exemple abateri ale poliției din New York, conform unui raport al unei agenții muncipiale care investighează plângeri privind abateri disciplinare ale polițiștilor. Biroul pentru evaluarea plângerilor civililor (CCRB), a examinat 112 plângeri în care erau implicați polițiști și tineri new-yorkezi între ianuarie 2018 și iunie 2019. Ele arată relația tumultoasă care există între forțele de ordine și tinerii de culoare și ilustrează motivele pentru care oamenii protestează de două săptămâni împotriva rasismului sistemic din SUA.
„Din păcate, după ani de zile în care cei mai tineri dintre noi au văzut gravele derapaje și abuzuri ale poliției și după ce au trecut prin ele ei înșiși, au început și ei să devină conștienți de tensiunea care există între civili și polițiști”, spune șeful agenției într-un comunicat.
Dintre cele 112 cazuri, în 29% s-a dovedit că abaterile au avut loc și a existat un abuz. În alte 42%, nu au existat dovezi suficiente pentru a determina existența abuzurilor, în 13% polițiștii au fost exonerați (faptele au avut loc dar s-a dovedit că ele nu au fost abateri), iar 10% au fost dovedite ca fiind false.
Printre cazurile dovedite se numără și cele trei menționate anterior dar și alte exemple în care tineri de culoare au fost agresați pentru lucruri complet inofensive precum joaca cu bețe, purtarea ghiozdanelor sau faptul că alergau. Tinerii de culoare au fost suspectați că purtau droguri sau arme în ghiozdane sau că participau în acte de violență sau trafic de droguri, deși comportamentul lor era complet normal și inofensiv.
Sursa:Agerpres