Un cetățean al Rusiei a încercat să scoată din Chișinău spre Istanbul 4,7 milioane grivne ucrainene și altă valută

  • 24 August 2022 10:46
Un cetățean al Rusiei a încercat să scoată din Chișinău spre Istanbul 4,7 milioane grivne ucrainene și altă valută

La începutul lui august, un cetățean al Federației Ruse a încercat să scoată prin Aeroportul Internațional Chișinău, 4,7 milioane grivne ucrainene și sume în alte opt valute.

După ce polițiștii de frontieră i-a dat în vileag intenția, procurorii i-au atribuit acestuia statutul învinuit, iar banii au fost recunoscuți ca și corp delict.

Potrivit informațiilor din dosarul investigat de către Poliția de Frontieră, de comun cu procurorii PCCOCS, bărbatul cu vârsta de 50 de ani s-a prezentat la controlul obligatoriu pentru îmbarcare în avionul ce urma să decoleze spre Istanbul. Acesta avea în posesie mijloace bănești, care însă nu au fost declarate, cum prevede legea. Banii au fost depistați de către polițiștii de frontieră în cadrul controlului special al bagajelor de cală, atunci când au fost observate obiecte asemănătoare cu bancnote.

A fost luată decizia extinderii verificărilor, iar ca rezultat s-au depistat următoarele sume, care totalizate ar cifra 2,7 milioane lei moldovenești: 4.7 milioane hrivne, peste 250.000 forinți maghiari, peste 35.000 șekeli israelieni, peste 30.000 lei moldovenești, 9.500 dirham (Emiratele Arabe), aproape 2.945 ruble beloruse, 300 coroane norvegiene, peste 800 dolari singaporezi și 50 dolari americani. Deși învinuitul era obligat să declare aceste sume în vamă, acesta nu a făcut-o. Iar urmare a interogări lui, învinuitul a evitat să informeze autoritățile despre proveniența banilor, transmite echipa 902.

Cercetările pe caz continuă, iar procurorii PCCOCS și polițiștii de frontieră urmează să furnizeze amănunte relevante odată cu avansarea investigațiilor.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Confluențe Românești cu Radio România Internațional
Meteo Chișinău
23,29
Ploaie ușoară
Umiditate:59 %
Vint:3,52 m/s
Tue
22
Wed
24
Thu
25
Fri
25
Sat
24

Ultimele știri

ÎPS Antonie a prezidat prima ședință de lucru a Permanenței Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Chișinăului. Prioritățile stabilite

Zestrea Neamului | Diana Ciobanu: ,,Peste 300 de piese textile restaurate. O viață dedicată patrimoniului” (Audio, Partea I)

VIDEO | Atacurile ucrainene cu drone devastează flota Rusiei din Marea Azov și închid un coridor „critic”. Numărul uriaș de nave lovite în doar 8 zile

Reacția Judecătoriei Chișinău după perchezițiile CNA la sediul Centru

UE și Marea Britanie au impus sancțiuni împotriva unor hackeri cu legături în Rusia. Nicușor Dan: România condamnă ferm activitățile cibernetice ostile desfășurate de grupări controlate de Serviciul Federal de Securitate al Rusiei

OAMENI ȘI IDEI | Alergiile sezoniere. Medicul  Alina Istrate explică cum putem reduce expunerea la polen și ce greșeli trebuie evitate (Audio)

Ambasadorul german a fost invitat la reprezentanța diplomatică română de la Chișinău. Cristian-Leon Țurcanu: „Declarații regretabile și lipsite de fundament”

Ora de Vârf | Ion Tăbârță: Dacă R. Moldova nu ar fi avut un rol strategic în asigurarea securității regionale, ar fi fost folosită de către Rusia și ar fi devenit un fel de Transnistrie mai mare (Audio)

MAE salută decizia Consiliului UE de a acorda sprijin financiar pentru apărarea antiaeriană a R. Moldova: „Va contribui la siguranța cetățenilor”

Analiști: Vasile Tofan vine cu o viziune economică liberală, însă va trebui să o adapteze la realitățile Republicii Moldova

Arhivă Radio Chișinău