Un bărbat, amendat cu 300 de mii de lei după ce a încercat să angajeze două persoane în funcția de pădurar

  • 02 Ianuarie 2025 13:30
Un bărbat, amendat cu 300 de mii de lei după ce a încercat să angajeze două persoane în funcția de pădurar

Un bărbat a fost condamnat pentru trafic de influență, după ce a încercat să anagajeze două persoane în funcția de pădurar. Astfel, acesta a fost amendat cu 300 de mii de lei.

Potrivit Procuraturii Anticorupție, condamnatul, în perioada mai 2016 - ianuarie 2017, a pretins și primit bani de la două persoane, promițându-le că le va influența angajarea în funcția de pădurar la Întreprinderea Silvo-Cinegetică Strășeni, prin intervenția sa asupra unor persoane publice din cadrul acestei întreprinderi, dar și din cadrul Agenției „Moldsilva”.

„Mai exact, în luna mai 2016, a cerut și primit 10 000 de euro de la un bărbat, pentru a-i asigura angajarea acestuia. În ianuarie 2017, a cerut și primit alți 8 000 de euro de la o altă persoană, cu aceeași promisiune. Totuși, în ciuda acestor plăți, scopul urmărit de inculpat nu a fost îndeplinit, deoarece funcția de pădurar era deja ocupată”, menționează Proucratura Anticorupție. 

Bărbatul nu și-a recunoscut vinovăția pentru faptele comise.

Instanța a dispus confiscarea echivalentului sumei 18 000 de euro, iar pentru asigurarea executării pedepsei și confiscării speciale, a menținut sechestrul aplicat asupra unui bun imobil ce aparține condamnatului.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colecția de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
24,03
Câțiva nori
Umiditate:64 %
Vint:2,4 m/s
Thu
22
Fri
15
Sat
17
Sun
17
Mon
19
Arhivă Radio Chișinău