Un avion cargo militar american s-a prăbușit. Nimeni dintre cei aflați la bord nu a supraviețuit
-
03 Mai 2018 10:15
Un avion cargo militar american s-a prăbușit miercuri cu nouă persoane la bord în Georgia (sudul SUA), în timpul ultimului său zbor, înainte de a fi scos din uz după 50 de ani de activitate, relatează joi France Presse, citând surse oficiale.
„Confirmăm că nouă persoane se aflau la bord - cinci membri ai echipajului și patru pasageri”, a indicat un purtător de cuvânt al Gărzii Naționale din Porto Rico, comandantul Paul Dahlen, precizând că toți erau membri ai Gărzii naționale din Porto Rico, potrivit Agerpres.
El nu a confirmat dacă toți au murit, întrucât imaginile de la locul prăbușirii aparatului de zbor, un morman de cenușă, „vorbesc de la sine”. Mai multe canale de televiziune au difuzat imagini frapante capturate de o cameră de supraveghere din apropiere. Se poate vedea cum avionul cade în picaj în spatele unui hangar, apoi explodează ca o minge de foc.
Aparatul, un avion cargo de tipul C-130 „Hercules”, care aparținea Gărzii Naționale din Porto Rico, s-a prăbușit în jurul orei locale 11:30 (15:30 GMT) la puțin timp după decolare în apropiere de aeroportul internațional Savannah Hilton Head.
Un prim bilanț furnizat de US Air Force consemna cinci persoane la bord, un echipaj normal pentru acest aparat de transport folosit pe scară largă de armata americană peste tot în lume. Președintele american Donald Trump și-a exprimat condoleanțele. „Vă rog să vă alăturați gândurilor și rugăciunilor mele pentru victime, pentru familiile lor, pentru bărbații și femeile extraordinare din Garda Națională”, a scris el într-un mesaj postat pe Twitter.
Senatorul republican John McCain a îndemnat și el la 'rugăciune pentru familiile bravilor membri ai Gărzii Naționale', unitatea de rezerviști a armatei americane.
Comandantul Dahlen a precizat că avionul avea o vechime de peste 50 de ani și că tocmai fusese supus unei revizii la Savannah.