Un autoturism, căutat pe INTERPOL, descoperit la trecerea frontierei
-
30 Iulie 2023 11:55
În punctul de trecere a frontierei Leușeni, polițiștii de frontieră au luat măsura indisponibilizării unui autoturism pe motiv că era dat în urmărire internațională de către autoritățile de drept din Spania. Incidentul a fost înregistrat vineri, 28 iulie, pe sensul de intrare în Republica Moldova, transmite Poliția de Frontieră.
Pentru autorizarea trecerii frontierei de stat, la linia de control s-a apropiat un mijloc de transport de model Renault Talisman, fabricat în 2016 și înmatriculat în România. Acesta era condus de către un cetățean român în vârstă de 35 de ani. În timpul verificării informației din documentele prezentate s-a constatat că mașina figura în baza de date INTERPOL ca fiind căutată de autoritățile spaniole.
Până la încheierea cercetărilor și luarea unei decizii, mașina se va afla pe teritoriul SPF Leușeni, iar conducătorul auto și-a continuat călătoria, fiindu-i autorizată intrarea în R. Moldova.