Un apartament a fost cuprins de flăcări, la Bălți. Patru echipaje au intervenit

  • 26 Septembrie 15:37
Un apartament a fost cuprins de flăcări, la Bălți. Patru echipaje au intervenit

Un apartament dintr-un bloc locativ din Bălți a fost cuprins de flăcări, joi dimineața. Victime nu au fost raportate, pentru că nimeni nu se afla în apartament atunci când a izbucnit incendiul, în schimb, focul a cuprins în totalitate o cameră. Patru echipaje de pompieri au intervenit, iar locatarii blocului au fost evacuați, pentru evitarea intoxicației cu monoxid de carbon, transmite IPN.

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a precizat că apelul la serviciul 112 a fost recepționat la ora 11:00, după ce la etajul 6 al casei au fost observate flăcări. Imediat după ce la locul incendiului au venit cele patru echipe de salvatori și pompieri, au fost evacuați toți oamenii care se aflau în bloc.

Incendiul a fost lichidat în puțin peste jumătate de oră, însă camera unde a izbucnit focul a ars complet, cu tot cu bunuri. Specialiștii au anunțat că urmează să stabilească circumstanțele și cauza incendiului.

Potrivit IGSU, în decurs de 24 de ore, salvatorii și pompierii au intervenit în peste 30 de situații de risc.

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
27,74
Nori împrăștiați
Umiditate:49 %
Vint:4,63 m/s
Fri
22
Sat
22
Sun
19
Mon
16
Tue
15
Arhivă Radio Chișinău