Un al treilea suspect în cazul Skripal, implicat într-un caz de otrăvire cu Noviciok a unui businessman din Bulgaria
-
09 Februarie 2019 11:52
Publicația de investigații Bellingcat, în colaborare cu site-ul rus The Insider, au dezvăluit că un agent al serviciului de informații al armatei ruse (GRU), care se afla în Marea Britanie în perioada otrăvirii fostului spion rus Serghei Skripal, s-a aflat în Bulgaria în anul 2015.
Tot atunci, omul de afaceri bulgar Emilian Ghebrev, patronul companiei Emko, sub al cărei control se află întreprinderea de armament Dunarit din Ruse, a fost spitalizat cu simptome de otrăvire, împreună cu fiul său. Bellingcat publică aceste informații, în contextul în care, de câteva luni, se presupune că ar exista o a treia persoană implicată în otrăvirea lui Skripal și a fiicei sale.
Se bănuiește că acesta ar fi un bărbat în vârstă de 45 de ani, care călătorește sub numele fals Serghei Viaceslavov Fedotov, identitate creată în 2010.
O călătorie a lui Fedotov în Bulgaria în aprilie 2015 iese în evidență prin asemănarea nefastă cu circumstanțele otrăvirii lui Skripal în martie 2018, în Marea Britanie, scrie Bellingcat, precizând că agentul GRU Fedotov a sosit la Burgas cu un zbor de la Moscova și, în loc să părăsească Bulgaria pe 30 aprilie, data pentru care avea biletul de întoarcere, a revenit în Rusia via Turcia, pe 28 aprilie.
Omul de afaceri bulgar Emilian Ghebrev a declarat pentru Bellingcat că nu își imaginează ce ar determina o agenție străină să îl atace. Site-ul menționează ca posibile motive ale atacului împotriva lui Ghebrev livrări de arme către Ucraina sau pretenții ale Rusiei față de fabrica Dunarit din Ruse.