Un al treilea summit între Donald Trump și Kim Jong-un ar putea fi posibil

  • 11 Martie 2019 19:47
Un al treilea summit între Donald Trump și Kim Jong-un ar putea fi posibil

Președintele american Donald Trump și liderul nord-coreean Kim Jong Un se vor întâlni probabil și a treia oară, după summiturile de la Singapore și Hanoi, susține o oficialitate din SUA, citată luni de Reuters, potrivit Agerpres.

Andrea Thompson, subsecretar de stat pentru controlul armamentelor și securitate internațională, și-a exprimat într-un discurs la Conferința Nucleară Carnegie din Washington convingerea că va exista al treilea summit SUA-Coreea de Nord. Ea a adăugat că nu s-a stabilit data viitorului eveniment.

"Secretarul și președintele au spus foarte clar că rămân deschiși la dialog. Ei nu au o dată în calendar, dar echipele noastre își continuă lucrul în acest sens", a spus Thompson, referindu-se la secretarul de stat american Mike Pompeo și la președintele Trump.

Primul summit Trump-Kim, organizat în iunie 2018 în Singapore, s-a încheiat doar printr-un acord de principiu privind denuclearizarea peninsulei Coreea, care nu a fost urmat de rezultate concrete. A doua întrevedere la vârf, desfășurat în februarie anul acesta la Hanoi, s-a încheiat mai devreme decât era programat; cei doi conducători nu au reușit să ajungă la nicio înțelegere.

Consilierul pentru securitate națională al Casei Albe, John Bolton, a declarat la sfârșitul săptămânii trecute că Trump este deschis față de un nou summit, dar mai este nevoie de timp.

Sursa: Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE: MUZICĂ
Meteo Chișinău
3,29
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:1,03 m/s
Fri
5
Sat
5
Sun
4
Mon
2
Tue
2
Arhivă Radio Chișinău