Un al treilea general rus a fost ucis în Ucraina. De ce a adus Rusia aproximativ 20 de generali majori pe linia frontului

  • 11 Martie 2022 19:02
Un al treilea general rus a fost ucis în Ucraina. De ce a adus Rusia aproximativ 20 de generali majori pe linia frontului

Oficialii occidentali au confirmat că un al treilea general-maior rus a fost ucis în Ucraina, adăugând că acesta provine din districtul militar de est al Rusiei, potrivit BBC.

Oficialii nu au făcut public numele generalului, dar mai devreme armata ucraineană a declarat că generalul-major Andrei Kolesnikov, comandantul armatei a 29-a din districtul de est al Rusiei, a fost ucis, scrie HotNews.ro.

Analiștii au spus anterior că prezența personalităților militare de rang înalt pe sau în apropierea câmpului de luptă ar putea fi un semn că operațiunile Rusiei nu merg conform planurilor, că trupele ruse din prima linie „sunt incapabile să ia decizii pe cont propriu, nu au cunoștință de situație sau... se tem să avanseze”, potrivit The Guardian.

Serviciile de informații occidentale estimează că aproximativ 20 de generali majori ar fi fost implicați în invazia Ucrainei, ceea ce implică o rată relativ mare de victime în timpul invaziei de două săptămâni și arată că au fost dislocați neobișnuit de aproape de liniile frontului.

Al doilea general ucis sătămâna trecută

Soldații ucraineni au reușit să-l elimine în timpul luptelor de la Harkiv (7/8 martie)pe Vitalii Gerasimov, un general-maior al armatei ruse.

Vitalii Gerasimov este comandant militar rus, general-maior, șef de stat major și prim-adjunct al Armatei 41 a Districtului Militar Central al Rusiei. ”Un număr de ofițeri superiori ai armatei ruse au fost, de asemenea, uciși și răniți”, potrivit ministerului Apărării din Ucraina.

Vitalii Gerasimov a participat la cel de-al doilea război cecen și la operațiunea militară rusă în Siria. A primit și o medalie „pentru revenirea Crimeei” la Rusia.

Acum două săptămâni, un important comandant militar rus, multiplu decorat, a fost ucis în războiul din Ucraina, au relatat joi publicații ucrainene, dar și ruse, preluate de Newsweek și Daily Mail, care scriu despre o „lovitură majoră” pentru forțele armate rusești care au invadat Ucraina.

Presa ucraineană a relatat că general-maiorul Andrei Sukhovetsky, comandant adjunct al Armatei 41 din cadrul Districtului Militar Central al Rusiei, a fost ucis miercuri de forțele armate ucrainene care respingeau ofensiva rusă.

Ministerul Apărării de la Moscova nu a confirmat oficial moartea generalului rus, dar aceasta a fost anunțată în social media de camarazi ai militarului.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Fonograful de vineri cu Victor Buruiana
Meteo Chișinău
17,24
Cer fragmentat
Umiditate:51 %
Vint:3,6 m/s
Sat
14
Sun
15
Mon
17
Tue
17
Wed
17
Arhivă Radio Chișinău