Un aisberg gigantic este din ce în ce mai aproape să se desprindă de Antarctica
-
21 Ianuarie 2017 17:29
O fisură, care amenință să ducă la desprinderea, în Antarctica, a celui mai mare aisberg format vreodată, a crescut cu circa 10 km în decurs de trei săptămâni, au anunțat vineri cercetători de la Universitatea din Swansea, scrie Agerpres.
Monitorizată de mai mulți ani, această fisură care amenință să spargă un imens bloc de gheață din vestul Antarcticii, a crescut cu peste 10 km de la 1 ianuarie, după ce în luna decembrie crescuse cu 18 km.
Astăzi, ea are o lungime de peste 175 de km, conform datelor satelitare transmise printr-un comunicat al universității din Swansea.
Mai rămân mai puțin de 20 de km până ce gheața se va detașa complet pentru a forma cel mai mare aisberg cunoscut vreodată (peste circa 5.000 de km pătrați, de 85 de ori insula Manhattan).
"Gheața se va rupe probabil în lunile care vor urma. Voi fi surprins dacă nu se va întâmpla așa", a declarat Adrian Luckman, profesor la Swansea University, care coordonează proiectul britanic Midas, consacrat formării ghețarilor în Antarctica de Vest.
Odată eliberat, aisbergul nu va avea un impact asupra creșterii nivelului oceanelor pentru că gheața deja plutește pe apă. Însă ea compune o uriașă barieră de gheață plutitoare. Această desprindere a aisbergului va schimba complet peisajul antarctic și va lăsa banchiza Larsen C vulnerabilă, consideră experții. Potrivit acestora, Larsen C ar putea în final să aibă soarta banchizei Larsen B, care s-a dezintegrat de o manieră spectaculoasă în 2002, la finalul unui proces similar. Un al treilea segment, Larsen A a dispărut în 1995.
Banchizele sunt platforme masive de gheață ce plutesc pe ocean, pe coastele continentale, de câteva sute de metri grosime. Oamenii de știință se tem că dezintegrarea acestora va determina deplasarea ghețarilor în largului oceanului, pe fondul creșterii temperaturilor determinată de fenomenul de încălzire globală. Acest lucru va contribui la creșterea nivelului mărilor și oceanelor, atrag atenția cercetătorii.