Ultimul sunet de clopoțel a răsunat în școlile din Republica Moldova
-
30 Mai 2014 15:31
Ultimul sunet de clopoțel a răsunat astăzi în toate școlile din Republica Moldova. Cei mai mulți dintre elevi își fac bagajele pentru vacanță, iar absolvenții se pregătesc de examene.
Absolvenții clasei a douăsprezecea din liceul ”Onisifor Ghibu” spun că au făcut cunoștință cu noile reguli la Bacalaureat și se pregătesc de examene.
Părinții, la rândul lor, își pun speranțele în studii de calitate pentru copii lor, care să le ofere un viitor demn.
Îmbunătățirea calității studiilor este premiza de la care au pornit și autoritățile, care au inițiat o serie de reforme în sistemul de educație. Astfel, a fost elaborat proiectul Codului Educației, care își propune să schimbe sistemul de învățământ, în unul mai performant, dar și mai accesibil.
Una dintre lacunele, recunoscute și de Ministerul Educației, este curriculumul încărcat și solicitant, care nu contribuie suficient la dezvoltarea personală, socială și profesională a elevilor. Ministrul Educației, Maia Sandu, a subliniat anterior, în cadrul unui club de presă, că programul școlar urmează să fie revizuit.
Între facilitățile pentru cadrele didactice, prevăzute de proiectul Codului Educației, se numără asigurarea pentru tinerii specialiști a unui salariu egal cu salariul mediu pe economie. Nemulțumiți de salariile pe care le ridică, profesorii au protestat primăvara aceasta, cerând majorarea lor cu 50 la sută, însă Guvernul a aprobat o majorare de numai 20 la sută. Totodată, Ministerul Educației a promis elaborarea unui sistem de salarizare, în funcție de competențele și rezultatele fiecărui pedagog.