Ultimii apărători ai Mariupolului denunță că Rusia a utilizat în ultimele 24 de ore o cantitate enormă de bombe ilegale
-
28 Aprilie 2022 20:14
Rusia a lansat o "cantitate enormă de bombe cu fosfor" asupra Mariupolului, oraș-port strategic de la Marea Azov, în ultimele 24 de ore, au denunțat joi apărători ai ultimului avanpost militar ucrainean din Mariupol, baricadați în rețeaua de tuneluri a combinatului siderurgic Azovstal, singurul care scapă controlului forțelor ruse, unde alături de militari s-ar afla și peste 1.000 de civili, care și-au găsit adăpost aici, potrivit DPA și News.pn, citate de Agerpres.
Acest tip de bombe incendiare se aprind la contactul cu oxigenul și provoacă pagube devastatoare. Utilizarea lor este interzisă de către legislația internațională în zonele populate.
Comandantul adjunct al batalionul Azov, Sviatoslav Palamar, a indicat că au avut loc și alte atacuri devastatoare, aeriene, de artilerie etc, într-un mesaj video difuzat pe contul Telegram al batalionului, în care din nou a solicitat Kievului ajutor.
"Înțelegem și auzim 'Mai rezistați încă puțin!'. O singură întrebare: 'Cât de puțin?' ", spune el în această înregistrare video, în care își îndeamnă concetățenii să riposteze prin toate mijloacele împotriva ocupantului rus.
Regimentul Azov a estimat că, de la începutul invaziei la 24 februarie, Rusia a pierdut echipament militar în valoare de 162 de milioane de dolari numai la Mariupol. Muniția și avioanele utilizate au costat încă 288 de milioane de dolari, a indicat Palamar, fără să explice cum au fost făcute aceste calcule.
În același timp, milițiile proruse din estul Ucrainei au declarat joi că au capturat peste 3.000 de combatanți ucraineni de la începutul războiului, potrivit DPA.
"S-a menționat la un moment dat cifra de 3.000, s-ar putea să fie mai mulți", a afirmat purtătorul de cuvânt al miliției din Donețk, Eduard Basurin, într-un comentariu pentru RIA Novosti.
Un alt responsabil al forțelor separatiste din Donețk, Iuri Sirovatko, evocase miercuri 26.000 de prizonieri ucraineni. El a spus că au fost înființate trei centre de detenție. Aproximativ 100 de ucraineni sunt deținuți ca "criminali de război", a spus acesta.
Kievul nu a făcut publică vreo cifră cu privire la ucrainenii luați prizonieri de către Rusia, notează agenția de presă menționată, care remarcă faptul că niciuna dintre aceste cifre nu a putut fi verificate din surse independente.