Ultimele zile din aprilie vor fi ploioase și cu temperaturi variabile
-
26 Aprilie 2022 18:51
Ultima săptămână din aprilie se anunță ploioasă și cu temperaturi instabile, mai scăzute față de ultima perioadă, transmite MOLDPRES cu referire la Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS).
Potrivit meteorologilor, mâine se așteaptă ploi în regiunile de centru și nord. Joi, 28 aprilie, aria precipitațiilor se va extinde pe întreg teritoriul țării, acestea fiind însoțite și de descărcări electrice, notează sursa citată.
Ploile se vor menține și vineri, 29 aprilie, iar vremea se va răci. Astfel, până atunci termometrele vor indica maxime de 23 grade Celsius, însă sfârșitul săptămânii va fi caracterizat de valori termice încadrate între 10-20 de grade, ziua, și 2-8 grade, noaptea. Mai frig va fi, ca de obicei, în zona de nord.
În calendarul popular, Mai este denumită "Florar" sau "Frunzar", fiind considerată luna ierburilor și florilor. „Acum se consideră că Raiul coboară pe pământ, pajiștile sunt verzi și pline de flori multicolore, iar frunzișul pădurilor și livezilor tresare sub adierea vântului”, indică surse folclorice.
În luna mai are loc creșterea în continuare a temperaturii aerului, valorile medii constituind în teritoriu între +15ºC la nord și +16ºC la sud. Cea mai rece, pentru toată perioada de măsurători instrumentale pe mare parte a teritoriului țării, a fost luna mai din anul 1980, când temperatura medie lunară a aerului a constituit între +11,4ºC (Briceni) și +13,4ºC (Bălțata). Cea mai caldă a fost luna mai din anul 2003, când temperatura medie lunară a aerului a oscilat în teritoriu între +19,8ºC (Briceni) si +21,1ºC (Dubăsari).