UEFA a decis ca regiunea transnistreană să nu mai găzduiască meciuri din cupele europene, până la noi ordine

  • 25 Iunie 2022 12:14
UEFA a decis ca regiunea transnistreană să nu mai găzduiască meciuri din cupele europene, până la noi ordine

Uniunea europeană de fotbal (UEFA) a decis vineri ca nicio partidă din cupele europene să nu se mai dispute, până la noi ordine, în regiunea transnistreană, informează AFP, preluat de AGERPRES .

"În conformitate cu deciziile luate anterior de Comitetul Executiv al UEFA, în contextul escaladării conflictului militar care a culminat cu invadarea teritoriului ucrainean de către armata rusă, Comitetul Executiv al UEFA a decis astăzi (vineri) ca niciun meci din competițiile UEFA să nu se dispute în regiunea transnistreană până la noi ordine", a indicat forul fotbalistic continental într-un comunicat.

Această decizie vizează în principal clubul Sheriff Tiraspol, care a participat în sezonul 2021-22 la Liga Campionilor, pentru prima data în istoria sa, reușind să impresioneze după ce a învins cu 2-1 formația Real Madrid, chiar pe stadionul Santiago Bernabeu, în faza grupelor.

Sheriff Tiraspol, care evoluează în campionatul Republicii Moldova, urmează să joace în primul tur de calificare din noua ediție a Ligii Campionilor împotriva echipei bosniace Zrinjski Mostar pe 6 și 13 iulie. Manșa secundă a acestui duel a fost programată inițial pe stadionul său, Bolșaia Sportivnaia Arena, însă UEFA a precizat că a cerut grupării tiraspolene "să ofere un loc/stadion alternativ, care trebuie să respecte reglementările UEFA în vigoare, în afara regiunii transnistrene, pentru meciurile sale de acasă, cât timp interdicția de a juca în regiune va rămâne în vigoare".

Sheriff Tiraspol a câștigat anul acesta al șaselea său titlul consecutiv de campioană a Republicii Moldova și al 19-lea începând din 2001.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Agenda globală
Meteo Chișinău
8,29
Ploaie moderată
Umiditate:99 %
Vint:3,6 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
1
Wed
2
Arhivă Radio Chișinău