UE examinează noi sancțiuni împotriva Rusiei
-
22 Septembrie 2022 08:35
Liderii europeni ai diplomației au convenit miercuri să pregătească noi sancțiuni împotriva Rusiei care se vor concretiza în cel mai scurt timp, a anunțat șeful diplomației comunitare, Josep Borrell, citat de EFE.
Acest nou pachet de sancțiuni va afecta noi sectoare ale economiei ruse, inclusiv tehnologia, și va include noi persoane, dar nu a fost încă definitivat, a precizat Josep Borrell.
Miniștrii de externe, reuniți de urgență la New York, au promis, de asemenea, că vor continua să furnizeze arme Kievului atât timp cât va fi nevoie, potrivit unei declarații adoptate prin consens.
Întâlnirea a fost convocată miercuri în paralel cu Adunarea Generală a ONU, după ce președintele rus, Vladimir Putin, a decretat mobilizarea parțială a 300.000 de rezerviști și a amenințat că își va folosi întregul arsenal, inclusiv pe cel nuclear.
”Este clar că Putin încearcă să distrugă Ucraina, el încearcă să distrugă întreaga țară prin diferite mijloace”, a spus Josep Borrell într-o conferință de presă la sfârșitul reuniunii.
Șeful diplomației europene a apreciat că ultimele mișcări ale Moscovei urmăresc să submineze sprijinul pe care Ucraina îl primește de la aliații săi și să amenințe pacea și securitatea internațională ”la un nivel fără precedent”.
”Dar acest lucru nu va rupe unitatea noastră în sprijinirea Ucrainei sau sprijinul nostru larg pentru capacitatea Ucrainei de a-și apăra integritatea teritorială și suveranitatea atât timp cât este nevoie”, a insistat el.
În ceea ce privește noile sancțiuni, Josep Borrell a explicat că s-a ajuns la un acord politic, dat fiind caracterul informal al întâlnirii, și că vor fi necesare decizii oficiale pentru precizarea și eficientizarea acestora.
În declarația adoptată miercuri seară, miniștrii de externe europeni au condamnat și planurile de organizare a unor referendumuri privind anexarea la Rusia a zonelor ocupate ale Ucrainei și au precizat că nu le vor recunoaște niciodată rezultatele.
”UE rămâne fermă în sprijinul său pentru independența, suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei și cere Rusiei să-și retragă imediat, complet și necondiționat toate trupele și echipamentele militare de pe întreg teritoriul Ucrainei, în granițele sale recunoscute la nivel internațional”, încheie documentul.